Timpuri insuficiente

Mega Image, 22:30.

Casierița, concentrată în casa de marcat, tastează, șterge, tastează, numără, șterge. În acest timp, un bătrânel vesel a pus toate produsele în sacoșă și a plecat, după ce i-a urat servici ușor. Casierița nu îl aude. Apasă ENTER și ridică iar capul.

-Fonduri insuficiente…

Se panichează.

-FONDURI INSUFICIENTE!!! Unde sunteți?

Bătrânul e deja la ușă.

-Domnul, unde plecați? V-am spus eu să plecați? Nu părăsiți magazinul așa, cine v-a dat voie? Aveți fonduri insuficiente!!!

Bătrânul se întoarce amuzat, necrezând că poate fi vorba de el.

-Cu mine vorbiți?

-DA! AVEȚI FONDURI INSUFICIENTE!

-Aaa, nu îmi trebuie, mulțumesc. Păstrați-le dumneavoastră!

-Ce să păstrez??!! Aveți fonduri insuficiente!!! Nu aveți bani!!

-Eu? Eu nu am bani? Dacă nu vă place cardul meu, uite. Să vă arăt ce de bani am.

Și deschide amuzat portofelul, îi întinde banii casieriței și o salută vesel, în timp ce ea îl privește descurajată și îi dă cardul gol înapoi.

După bătrân urmează la coadă un student serios, apoi un bărbat fără stare și eu.

Și când casierița vrea să ia la scanat produsele studentului serios, sare ca ars nerăbdătorul și îi flutură casieriței în față o sticlă de bere de 2 l.

-Eu vreau primul!

-Așteptați puțin, că imediat vă vine rândul. Întâi e domnul.

-Hai, domle, că mă grăbesc. Ce facem atâta gură din nimic? Am mașina afară! Mă grăbesc! Ce, nu puteți să mă luați pe mine primul?

-Păi stați așa. toată lumea se grăbește! Întâi e domnul…

-Lăsați, să treacă dânsul, dacă se grăbește, cedează studentul serios.

-Așa, vezi? Vezi că se poate?

Și fără să mai aștepte, trece pe lângă toți, se apropie de casieriță, îi smulge berea tocmai scanata, aruncă o hârtie de 50 pe tejghea și fuge spre ieșire.

Fata îi ia uluită și se întoarce către el:

-Staaați, unde plecați??? Berea face 4 lei și dumneavoastră mi-ați dat 50!!!Stați așa! Restul!!!

-Eu ți-am spus că mă grăbesc, dă-i naibii de bani, eu nu mor după bani!

Și a dispărut în noapte și în căldura asfaltului.

Am izbucnit în râs. Casierița a zâmbit doar puțin, ușor îngrijorată.

-Recunoașteți că o seara cu doi clienți ca ăștia face toți banii.

Iese din îngrijorare și zice repede:

-Nu, nu mai ziceți de bani. Să nu mai aud de bani! Nu vedeți câte probleme am cu banii?

 

 

 

Ultimul microbuz

-Fată, ia zi-i tu Tatăl nostru la ăsta micu’, că nu-ș ce l-a bușit!

Întorc capul, să fiu sigură că despre mine e vorba. Despre mine e vorba.

-Hai, îi zici la băiat?

Acum se uită și alții la mine. Se uită și administratorul de trafic, cu carnetul în aer și ochelarii alunecați fix pe ultima treaptă a nasului, de parcă doar o minune a naturii sau o eroare a gravitației îi împiedică să cadă. Se uită la mine și perechea agresivă și transpirată în exces, unde doamna cu alunițe spune tuturor: eu dau dracu CFR-ul, dau dracu Buzăul, dau dracu tot! Eu mâine dimineață la 6 trebuie să fiu la serviciu, în sala de operații. Eu de aici nu plec fără să urc în acest microbuz. Vă privește!

E sfârșit de iunie și la gară nu se mai dau bilete nici cu loc, nici fără loc la niciun tren spre Bucuresti. Cei câțiva ajunși în impas, ca mine, au apelat la ultima variantă: stația de microbuze, dacă o mai fi, de pe strada țiganilor. Mai este. E același praf și același asfalt zdrobit de acum 10 ani și tot de 10 ani e și cămașa administratorului, lipită de corp într-o simbioza frățească. Probabil că și ochelarii sunt tot lipiți pe vârful nasului lui și tot de 10 ani. Nu mai sunt microbuze. Ăsta la care ne holbăm toți e ultimul, e pe jumătate plin și are rezervări până la refuz.

-Nu se poate! zice un atlet în albastru, aflat la vârsta la care Zorba Grecul dărâma pe plajă mina de lignit.

Și el e transpirat. Și el spune că nu pleacă din Buzău fără să fie în acest microbuz.

-Domle, dar nu se poate să suplimentați?, țipă Doctorița Alunița.

-Ce să suplimentez, doamnă? Ce, e afacerea mea? Stați așa să sun pe colegul care pleacă acum de la Focșani, dar nu cred că mai are nici el are locuri.

-Hai fată, că moare băiatu, îi zici Tatăl nostru sau nu?, mă trage înapoi din suspansul administratorului femeia de lângă mine. Are cozi lungi, împletite, fustă lungă, în pliuri, roșu cu auriu și un dinte de aur. În brațe are un copil de 3 ani, cu tricou roșu, moț în păr roșu, brățară de mărțișor roșie și niște muci galbeni până la buric. Copilul mă fixează cu privirea și când respiră, mucii fac bule.

-Îi zic, zic.

Și încep în gând, Tatăl nostru.

-Pi așea? mă întrerupe prompt femeia.

-Dar cum?

-Pi pune mâna pe el cât îi zici Tatăl nostru, nu așa! Continue reading

Fulgi pe frunte

Astăzi a fost Boboteaza. În Titan nu se simte religiozitatea mai deloc și pe nicăieri, însă  dacă ajungi la una din bisericile din cartier, vezi aceleași fețe adunate la slujbă, le vezi o dată și apoi a doua oară și realizezi că sunt de-ai locului, ca locuitorii unui sat unde nu lipsește nimeni de la slujbă.

Astăzi biserica era arhiplină și curtea la fel, cu oameni împărțiți în două cozi în așteptarea aghiasmei mari care să picure în sticlele lor aduse de acasă, ca o licoare netăgăduit eficientă ascunsă sub sigle Dorna, Pepsi Cola, Seven Up. Afară ningea și era destul de frig. Când s-a terminat apa din butoaie, toți preoții au ieșit afară și au slujit apă nouă pe o mică scenă de lemn, printre oameni. Aveau cu ei icoana și Evanghelia. Fulgi mari cădeau peste covorul de lână aruncat peste scenă, peste icoane, pe paginile cărții și pe frunțile lor preoțești.

Și chiar și pentru cineva fără sensibilitate religioasă, imaginea aceasta cu o slujbă în aer liber, printre fulgi și sute de oameni și 5 preoți cu capul descoperit povestind de botezul lui Isus și ținând în mâini o Evanghelie ninsă avea ceva din sinceritatea nedisimulată a unei secvențe din zorii istoriei care ne-a adus aici, în curți de biserici. Parcă simțeai stropii apei Iordanului pe ceafă și așteptarea aceea mirată, ca în fața unui miracol căruia îi aștepți efectul, care urmează întotdeauna unui botez.

O cafea pentru Geanina

Am ieșit pe palier să verific cutia poștală. O văd, spre mirarea mea, pe Gianina, țiganca noastră plină de viață, șchioapă, veșnic trădată în iubire, dar mereu optimistă și cu chef de viață, care mătură străzile. Stă în fund direct pe jos și lângă ea stă tot în fund, cu picioarele întinse, colega ei de tomberon și mătură, mai blonzită și mai puțin simpatică. Mă mir deci și îi zic:

-Ce faci, Geanina, ce e cu tine?

-Ce să fie, fac o pauză cu fata asta (arată spre cea blonzită). Plus că plouă afară. Înțelegi, fata mea?

-Aha. Vreți o cafea?, le întreb pe amândouă. Continue reading

La piață, pentru Irina

Din toate activitățile domestice legate de mersul casei, cel mai mult îmi place să merg la piață. Nu doar îmi dă un sens, nu doar mă readuce într-o stare de sănătate firească, mai ales la cap, ci mă pune în contact cu universul. Dacă vrei să știi cum arată adevărata Românie, nu mall-ul e, cred eu, oglinda, ci piața. Nu mai zic de atemporalitate, că nu m-ar crede nimeni. Piața să n-aibă timp?? Tocmai piața, care e conectată strâns la mersul economic al lumii, la agricultură, la politic? La mine în cap nu e așa. Eu simt piața ca pe o enclavă cu surse proprii de autoalimentare, acolo parcă nu există boli, moarte, frică, apocalipsă, amenințări geopolitice. Lumea trăiește intens la umbra frunzelor de salată, sub stropii de pe coaja căpșunilor, lumea se hrănește cu imaginea mormanelor roșii de ardei, ridichi, se respiră aerul de pâine coaptă și muzica pieței este strigătul peste tarabă al celor care vând sursa vieții cu mâinile lor înnegrite de pământ. Nici concurență prea mare nu e. Dacă femeia cu basma nu mai are busuioc, strigă peste trei rânduri de tarabe frumos aranjate la consăteanul ei:

-Costică, mai ai tu, mă, busuioc, că al meu s-a terminat? Are fata asta nevoie.

În piață se repară obiectele vieții, se revopsesc, se copiază chei de la casele lumii, se găsește orice, se imită luxul, se inventează variante mai ieftine la lucrurile inaccesibile, se repară ceasuri, deși prin piață nu trece timpul, se repară fermoare, se face tiv la fuste, se găsesc mileuri și alte obiecte de care nu mai are nevoie nimeni. Nimeni. De aceea îmi place în piață.  Continue reading