Dragoș Matei

Capul meu de clasa a șaptea era plin de Roxette, chimie și Dragoș Matei. Ascultam doar Roxette, uram chimia și eram îndrăgostită de Dragoș Matei. Stătea în banca din fața mea și nu avea habar de nimic. Era moale în mișcări și solid la corp, nu se enerva din nimic și nu avea păreri. Părea o felină la soare. Zi de zi așteptam cu nerăbdare să merg la școală, doar pentru că îl vedeam pe el. Mi-as și petrecut toata viața cu el și aș fi acceptat să mă mărit cu el și să-mi devină soacră mama lui și câinele lui să devină al nostru și aș fi acceptat să ne uităm seara la televizor în sufrageria părinților lui. La toate mă gândisem și cântărisem bine situația. Numai că lui nu îi spusesem. Numai gândul că ar putea afla că sunt îndrăgostită de el m-ar fi terminat. Amânam asta pentru mai târziu. La fel și nunta și mutarea la ai lui și serile la TV-ul lor. După câteva luni în care Dragoș Matei se rostogolea la soare, neștiutor și de nimic simțitor, a venit vacanța. Cu inima fără tiv pe margine, am plecat la bunici. Mă gândeam mereu la el și îmi imaginam zilnic cum își petrece el vacanța. Dacă auzeam o glumă, mă întrebam dacă el ar râde. Dacă citeam o cartea, mă gândeam dacă i-ar plăcea și lui. Continue reading