-Fată, ia zi-i tu Tatăl nostru la ăsta micu’, că nu-ș ce l-a bușit!
Întorc capul, să fiu sigură că despre mine e vorba. Despre mine e vorba.
-Hai, îi zici la băiat?
Acum se uită și alții la mine. Se uită și administratorul de trafic, cu carnetul în aer și ochelarii alunecați fix pe ultima treaptă a nasului, de parcă doar o minune a naturii sau o eroare a gravitației îi împiedică să cadă. Se uită la mine și perechea agresivă și transpirată în exces, unde doamna cu alunițe spune tuturor: eu dau dracu CFR-ul, dau dracu Buzăul, dau dracu tot! Eu mâine dimineață la 6 trebuie să fiu la serviciu, în sala de operații. Eu de aici nu plec fără să urc în acest microbuz. Vă privește!
E sfârșit de iunie și la gară nu se mai dau bilete nici cu loc, nici fără loc la niciun tren spre Bucuresti. Cei câțiva ajunși în impas, ca mine, au apelat la ultima variantă: stația de microbuze, dacă o mai fi, de pe strada țiganilor. Mai este. E același praf și același asfalt zdrobit de acum 10 ani și tot de 10 ani e și cămașa administratorului, lipită de corp într-o simbioza frățească. Probabil că și ochelarii sunt tot lipiți pe vârful nasului lui și tot de 10 ani. Nu mai sunt microbuze. Ăsta la care ne holbăm toți e ultimul, e pe jumătate plin și are rezervări până la refuz.
-Nu se poate! zice un atlet în albastru, aflat la vârsta la care Zorba Grecul dărâma pe plajă mina de lignit.
Și el e transpirat. Și el spune că nu pleacă din Buzău fără să fie în acest microbuz.
-Domle, dar nu se poate să suplimentați?, țipă Doctorița Alunița.
-Ce să suplimentez, doamnă? Ce, e afacerea mea? Stați așa să sun pe colegul care pleacă acum de la Focșani, dar nu cred că mai are nici el are locuri.
-Hai fată, că moare băiatu, îi zici Tatăl nostru sau nu?, mă trage înapoi din suspansul administratorului femeia de lângă mine. Are cozi lungi, împletite, fustă lungă, în pliuri, roșu cu auriu și un dinte de aur. În brațe are un copil de 3 ani, cu tricou roșu, moț în păr roșu, brățară de mărțișor roșie și niște muci galbeni până la buric. Copilul mă fixează cu privirea și când respiră, mucii fac bule.
-Îi zic, zic.
Și încep în gând, Tatăl nostru.
-Pi așea? mă întrerupe prompt femeia.
-Dar cum?
-Pi pune mâna pe el cât îi zici Tatăl nostru, nu așa! Continue reading