În noaptea asta se întoarce Biba, vecina noastră din dreapta, din Japonia. A fost plecată trei luni la fiica ei care locuiește acolo si a lăsat acasă cinci câini, o pisică, o grădină, niște găini și căsuța ei de 130 de ani, cu balconaș. Fără Biba ulița a fost pustie. Nu i-am mai auzit glasul și hohotele de râs cu care comunică peste gard cu vecinii. Tanti Tita, Gică și tanti Florica s-au ocupat de animale, tata i-a tuns din când în când iarba care a crescut nebună în absența Bibei, făcându-și de cap ca o adolescentă. Îi zic Copilului Mare: hai să îi facem o surpriză Bibei, se întoarce la noapte. Îi luăm flori? De unde, că nu avem florărie în zonă. O bere? Se încălzește afară pe masă până vine ea la patru dimineața și nici nu e suficient de festiv. Prăjitură? Nu, că o mănâncă pisica până vine Biba.

Am mai scotocit noi o vreme și mare inspirație nu am găsit. Hai să îi luăm baloane! Am fost în satul vecin să căutăm și alte decorațiuni. Am găsit doar pui congelați, hârtie igienică, ojă grena, papuci de plastic, capace de veceu, găleți, nicio decorațiune. Am luat baloane. Aveau doar niște baloane mari, de nuntă, care pot fi umplute cu confeti și dau bine când le spargi. Lasă că îi facem noi decorațiuni, am declarat noi cu zel ca niște designeri de serbare. Asta era pe la 10 dimineața. Între intenție și realizare e un drum lung și susținut la noi acasă.

Scurtez povestea. Ziua s-a topit cu noi făcând cu totul altceva decât decorațiuni și surprize. Când s-a lăsat noaptea și puneam masa sub nuc, îmi dau o palmă peste frunte și îi zic Copilului Mare:

– Am uitat de Biba! La ora asta nu mai avem cum să intrăm. Cheia e la tanti Florica și la ora aceasta probabil s-a culcat.

Tata ne aude și zice:

– Nu, nu renunțați, că era o idee foarte bună! Știu eu un truc prin care să intrăm în curte.

– Noaptea, ca hoții!, am trimis eu aluzii de sub nuc.

– Păi nu ne vede nimeni! a justificat tata gestul nostru.

– Nu facem nimic rău, a zis soțulescu justitiar, analizând balanța dintre moralitate și bune intenții.

– Repede, până nu se răcește mâncarea și nu ne ceartă mama, a devenit tata brusc coordonator de proiect. Treceți la umflat baloane!

Mama a strigat din bucătărie: ce tot faceți de nu veniți la masa?!

I-am spus, i s-a părut o tâmpenie.

-Le puneți în gard, nu intrați în curte. Eu nu mai încălzesc o dată mâncarea.

Am umflat baloane mari, mari, care au luat-o la goană prin curte, pe întuneric. Soțulescu umfla, tata scria cu un marker pe ele, el și eu compuneam textele. Tata a scris ceva care semăna a alfabet japonez și a scris pe partea cealaltă: Bucură-te, floare de migdal. Am vrut să îi scriem haikuuri, dar nu aveam nici timp, nici inspirație și ne ieșeau aiurea silabele. Apoi am diversificat mesajele, părăsind spațiul liric. S-a mai scris pe baloane:

– Bine (ca) ai venit!

– Futaba te plânge. Măgura se bucură

– Johannis dă mărire 10% la pensie românilor care se întorc acasă

– Vezi că ți-a tăiat Gică liliacul

Am ezitat dacă să îi scriem acest mesaj sau sa o lăsăm să descopere singură, în aburii dimineții, absența vegetală. L-am scris totuși.

Copilul Mare i-a scris: Biba, vecinii te iubesc.

Ne-am dus toți patru pe uliță, prin întuneric, la Biba. Amețiți de la umflat baloane mari, mari. Cu reflexe neînchipuite, tata a deschis ditamai poarta, fără zgomot. Soțulescului a început să i se pară riscant totuși și a zis că rămâne la poartă, să poată explica ce facem, în caz că ne întreabă cineva.

În acel moment, s-a dat drumul la iluminatul stradal.

În acel moment, a trecut Vladimir pe acolo, fiul primarului, care și-a pus o glugă pe cap, s-a uitat fix la ceata noastră de pițigoi și, fără să salute a trecut mai departe. Cei cinci câini au tăcut mâlc când au văzut baloanele, de parcă venisem cu bulgări de magie. Copilul Mare, care strigase tot timpul, cu baloanele în brațe: sunt fata cu baloane, sunt fata cu baloane, a devenit subit etică și a decis că nu e frumos să intrăm în curtea femeii și dacă îi lipsește ceva, nu va da vina pe noi? Deci a ieșit.

Am rămas în ceată eu și tata și am legat baloanele de un stâlp și tata își făcea griji să nu sară vreo pisică.

Ne-am întors acasă, ne-am așezat la masă sub nuc. Dusesem furculițele la gură când în liniștea serii s-a auzit un bubuit și toți câinii și găinile din zonă au început să latre, să cotcodăcească, să se agite.

– Baloanele noastre! am țipat eu.

-Cred că s-a spart doar unul, nu toate, a evaluat soțulescu de la distanță situația.

-Măcar de n-ar fi ăla cu Futaba te plânge, a zis tata.

Futaba a o provincie din Japonia, foarte aproape de zona unde locuiește fiica Bibei și unde a vrut s-o ducă în plimbare ginerele ei japonez. Biba i-a spus că ea e văduvă, nu poate să meargă la Futaba, să nu-i iasă vorbe. Cu Biba râzi mereu și când râde la ea în curte, se agită găinile din cuibarul nostru și par să râdă și ele.