-
Sunt în birou și privesc calculatorul ca pe un buchet de cabluri fără sens. Ușile sunt toate deschise, pentru că nu este permis să stăm cu ușile închise. Doar unii dintre noi își permit să uite de regulă. Și doar ei nu pățesc nimic. Eu nici măcar nu am ușă, pentru că biroul meu e pe un hol. Nu am ușă, nu am dileme.Cât mă uit absentă în calculator, să văd din ce colț să apuc ziua asta, îl aud pe hol pe domnul Oaie zicându-i Verenei:-M-au sunat de la reședință. A sosit vaca și nu poate să intre.Verena: Vaca?? N-are cum!-Ba are cum. E în fața porții și nu poate intra.-Tocmai am vorbit cu bucătarul și nu e nimeni la poartă. Stai să mai sun o dată.Verena ia telefonul și formează numărul de la reședință.-Mai sună o dată, da. Nu se poate să lăsăm vaca afară. Ne-o fură, insistă Oaie, ca un șef nerăbdător. Oaie chiar e șef. E consilierul secției agricole. E numele lui adevărat și are mustață și haină pe umeri. Seamănă tare cu Vaclav Havel ăn anii 80.-Alo, Marius? Am înțeles că a sosit vaca. Poți să te mai uiți o dată să vezi dacă a ajuns vaca?-A sunat la poartă?-Nu știu, stai să întreb. Domnule Oaie, a sunat vaca la poartă?-Nu știu, stai să întreb.Se întoarce către telefonul pe care îl ținea în palmă ca pe un obiect scârbos, de care ți-e silă: Willem, ai sunat la poartă? Aha. Cică nu, nu a sunat, îi spune Verenei.-Păi să sune, zice Verena, cu receptorul la ureche.-Păi să suni, Willem. Gata, ai sunat?Domnul Oaie către Verena: da, a sunat.Verena, către Marius: da, a sunat.Marius, în receptor, către Verena: gata, a sunat. Dau drumul la vacă. Da unde o punem?Verena, către Oaie: unde o pun?-Nu știu, eu trebuia doar să mă asigur că nu rămâne vaca pe afară. Că ne-o fură cineva.Marius către Verena: o punem în living și după aceea mai vedem.-Și cum o urcați pe scări?-O târâm.-Nuuu, că-i sare vopseaua. Cred! Stai totuși să întreb.Verena către domnul Oaie: nu îi sare vopseaua dacă o târăsc pe scări?-Îi sare, îi sare, cum să nu-i sară?! Nu o târâți! Or o iau în brațe, or o lasă la parter. Dar sigur nu trebuie târâtă pe scări.E vaca de rigips, în mărime naturală, colorată bălțat, pe care o expunem la evenimente cu specific agricol. Și mereu uităm unde a rămas la evenimentul anterior. Și pentru că nu am ușă, toate frânturile haosului lumii ajung negreșit la mine, ca niște lampioane plutind necontrolat.