Aseară am fost la domnul Fantoma, care arată ca un buldog bătrân. Îi atârnă ochii. Expresia. Chipul pare să se grăbească să alunece de pe cap, mânat în jos de forța gravitației. Deschide ușa și așa cum s-a ivit în prag, în niște colanți mulați și o bluză de pijama larg desfăcută la doi nasturi, pare un Hamlet senior din recuzita unui teatru abandonat. L-am scos din pat, deci. Mă recompun, pentru că se uită în ochii mei cu interes și îi spun repede că aud picurând pe ghenă, eu cred că e iar inundație undeva sus, la etajele superioare, că nu se poate să stăm așa, am tavanul făcut praf de la inundațiile anterioare, trebuie să facem ceva, eu nu mai suport, am tavanul făcut praf, aud picurând pe ghenă, probabil e inundație din nou undeva sus. În sfârșit prinde un moment rarisim când iau o gură de aer și intervine ca un profesor de fizică:

-De când?

Ce bine, mă ascultă! Și pornesc iar cu elan, turui, dau detalii, îl privesc în ochi, absorb atenția care simt că se intensifică precum un bulgăre de zăpadă. Continue reading →