El duce Copilul Mic la înot, eu îl iau, când merg spre casă, de la serviciu.

De obicei las instrucțiuni clare.

De obicei, se respectă.

Haine de schimb, prosop, halat de baie, uscător de păr, papuci, cască, ochelari de înot. Știm, da? Nu mai fac inventarul. A, da, și abonamentul.

Uneori se uită ceva acasă, cel mai adesea abonamentul. Dar lumea o știe pe Copilul Mic și lucrurile se rezolvă cu îngăduință.

Merg grăbită spre bazin. E vânt puternic și un frig negru, profund, care îmi flutură părul chiar și pe sub glugă. Am emoții, sper că i-a dat fular. Acum trei săptămâni a adus-o cu părul ud, fără căciulă, doar cu o glugă largă. Când au intrat, șuvițele îi înghețaseră ca niște țurțuri și părul ei era muzical. Tușește și acum. Continue reading →