Găsește cuvinte cu același sens opus

Cu soarele în spate ca un ghiozdan de aur, intrăm în Oficiul 45 de la Piața Miniș. Împing căruțul și cât mă așez la o coadă lungă în sinistra locație, îi zic Copilului Mare: auzi, ia uită-te tu după cercel. N-avem nicio șansă, dar uită-te, te rog.

Cu o săptămână înainte, Copilul Mic fusese cu soțul la poștă și se întorseseră fără un cercel de aur, în formă de gărgăriță. Știm cu toții că gărgărițele zboară repede, deci aveam zero speranțe să-l mai găsim.

-Ăsta adică?, se ridică într-o secundă de jos Copilul Mare.

-Daaaaa!!!!!! am țipat eu de parcă s-ar fi aruncat in Niagara fără costum de baie. Unde l-ai găsit???

-Pe jos, a zis Copilul Mare și a continuat să-i dea de mâncare lui Tom, motanul care vorbește, din telefonul meu.

-Incredibil! O să te închiriez și altora, Ochi de Vultur! și am povestit tuturor care au întors capul toată scena.

Toată lumea a zis că așa ceva e imposibil, extraordinar, ce ochi are copilul, alta a zis că se vede ce des fac ăștia de la poștă curățenie. Veștile au ajuns până la ghișeu. Brusc ambii funcționari au scos capul prin găurile din geam, către noi, și au întrebat:

-Da ce-ați pierdut, dom’le, ce e gălăgia asta? Un pix?

-Am găsit, nu am pierdut. Nu un pix, un cercel de aur.

-De aur???!!! Unde, la noi? Când l-ați pierdut?

-Acum o săptămână.

Funcționarul a privit cercelul ușor descumpănit, o săptămână întreagă trecuse deci zilnic pe lângă micuța comoară fără să o vadă. Păcat. Ar fi putut fi a lui acum.

În fine, ne vine rândul, plătim, plecăm. Aud vag un mieunat, știam că e motanul Tom din telefonul meu, care trebuie să facă pipi. Am plecat mai departe, în piață, să luăm chestii. Când să părăsim piața, constat că nu am telefonul. Copilul Mare s-a panicat, crezând că ni l-a furat cineva și nu de alta, dar Tom nu va putea merge la toaletă.

-Hai să refacem traseul, poate l-am uitat undeva.

Ajungem desigur înapoi la poștă. Intru, mă uit unde știam că stătusem, nici un telefon. Să întreb? Întreb. Nu cumva ați văzut un telefon mobil aici?

Funcționarul se ridică plictisit și mă privește de sus.

-La colegul. A mieunat de ne-a scos din minți, pe lângă că la început nu am văzut telefonul și am crezut că și-a pierdut cineva pisicul la noi și o să vină să-l caute peste o săptămână.

-Mulțumesc, zic eu fericită și mă îndrept spre colegul.

-Mai aveți și alte bunuri de preț? Puteți să lăsați și copiii la noi, îi găsiți tot aici, că la noi nu se face curat, încheie el servindu-mi o ironie.

Am ieșit toate trei afară, cu sentimentul reușitei, adică și cercel și telefon, nesperat. În fața poștei, băiatul cu obiectele stricate luate de la gunoi, întinse pe bordură.

-Vă dau un vintici? Uite, rame de tablou, ceasuri, cercei, ce vreți. Cărți, reviste de modă, integrame. Uite, niște integrame pentru fetițe. Decât 10 lei.

Din mers mă-ntorc și zic mirată de tupeul lui:

-10 lei? Păi la chioșcul de presă sunt 3 lei!

-E, zice el vexat, dacă vreți integrame la 3 lei, goale de să nu știi ce să faci cu ele, luați-vă de la chioșc. Astea care le vând eu sunt deja completate! Deci de aici și prețul lor mai ridicat.

Și mi-a întors spatele, semn că gata, posibilitățile de negociere se încheiaseră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *