De la poarta din fundul grădinii până la cer

Atelierul de tâmplărie era mereu descuiat, cel mai adesea ușa era deschisă la perete. Oricine era binevenit. Doar rar, iarna mai ales, tataie încuia ușa ca să nu intre frigul sau dacă avea de efectuat vreo operațiune complicată și cu unelte periculoase, la care eu l-as fi încurcat. În rest, eram aproape tot timpul în atelier, făcând paturi sau mese pentru păpuși, din resturi de la materialele lui și patru cuie.

-Nu îți dai cu ciocanul în degete, nu-i așa? Că ne omoară mă-ta mare.

-Nu, nu, îl asiguram eu cu convingere, dându-mi cu ciocanul în degete și sărind într-un picior de durere.

El se făcea că nu observă, eu mă făceam că nu mă doare cu adevărat. Treaba mergea ca unsă. La fel și relația noastră de colegi de atelier.

-Te iubesc, zicea el, dând la rindea, cu tonul cu care îmi zicea caută-mi și mie în ladă o daltă îngustă.

-Eu te iubesc de la poarta din fundul grădinii până la cer, îi spuneam eu, verificând dacă picioarele mesei sunt egale.

El râdea. Iarna, când focul din soba improvizată dintr-un butoi încingea adormitor atelierul, tataie îmi cocea mieji de nucă pe capacul butoiului fierbinte. Mă lăsa să sparg eu nucile la menghină și pe tejgheaua lui încărcată uneltele erau aliniate ca ustensilele unui chirurg care își ia prânzul pe masa de operații.

Când nu-mi dădeam cu ciocanul în degete tâmplărind, veneam doar în vizită să văd ce face. Eram o doamnă elegantă de la București și mă chema Doamna Fârlaifus și vindeam sacoșe. Intram încetișor în atelier, cu turbanul de biserică al lui mamaie, rujată și cu sandalele ei cu puțin toc și îi vindeam sacoșe pe care le țineam pe un braț, expuse. Tataie cumpăra o sacoșă cu 10 frunze de salcâm, negociam, îi dădeam și una cadou. O dată, când nu l-am găsit în atelier la una din vizitele mele comerciale, i-am lăsat mesaj cu creta albastră de tâmplărie pe ușa dulapului cu șurubelnițe: Sunt doamna Fârlaifus. Am fost. Nu v-am găsit. M-am dus.

Am găsit dulapul urcat în pod de tata, acum câțiva ani. Mesajul meu rămăsese, dar o parte din el s-a șters, semn că și cuvintele, ca pisicile, când nu mai au stăpân, pleacă în lume și nu se mai întorc niciodată.

One thought on “De la poarta din fundul grădinii până la cer

  1. Copilăria la țară e mult mai plină de imagini, sentimente și fapte memorabile. Reîntoarcerile la locul natal devin, odată cu trecerea anilor, puncte de sprijin în bătălia vremurilor. Sper să te citesc și mai aproape de Piața Victoriei…Oricum talentul te va obliga! Sunt atâția comici în circul politic actual și nu cred că vei rămâne nepăsătoare nepomenindu-i. Vâna ereditară, la fel, te va obliga…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *