Am ieșit pe palier să verific cutia poștală. O văd, spre mirarea mea, pe Gianina, țiganca noastră plină de viață, șchioapă, veșnic trădată în iubire, dar mereu optimistă și cu chef de viață, care mătură străzile. Stă în fund direct pe jos și lângă ea stă tot în fund, cu picioarele întinse, colega ei de tomberon și mătură, mai blonzită și mai puțin simpatică. Mă mir deci și îi zic:

-Ce faci, Geanina, ce e cu tine?

-Ce să fie, fac o pauză cu fata asta (arată spre cea blonzită). Plus că plouă afară. Înțelegi, fata mea?

-Aha. Vreți o cafea?, le întreb pe amândouă.

-Daa, fata mea, bagă o cafea, răspund ele bucuroase ca două fetițe.

Intru să fac cafea. Nu trec trei minute și sună cineva la ușă. Geanina:

-Auzi, să pui și zahăr. Două lingurițe, cam așa.

-Bine, atât pun.

Închid ușa, dar suna imediat din nou:

-Și lapte. Să pui și niște lapte. Da’ nu mult, decât puțin, așa.

-Bine, pun și lapte.

Închid. Cafeaua picură încetișor, toarce în carafă ca un motan Philips. Sună iar la ușă.

-Ești gata sau ai uitat de noi? Ce durează atâta?

-E aproape gata, mă scuz eu. A durat puțin să se facă. Vin acum la voi.

Și pun cafea în niște căni, urmând strict instrucțiunile lor. Ies cu ele pe palier la pretențioasele mele cliente. Când mă văd, se bat amândouă peste frunte și zic: aoleeeu, așa mult? Doaaamnee, fata mea, dacă beau atâta mătur tot Bucureștiul, nu doar p-aici pă la voi. Ce mi-ai făcut așa multă, fata mea?

-Beți cât puteți, arunc ce rămâne, nu o să vă omor cu cafea acum! Nu am știut că beți puțin. Eu beau patru-cinci căni de-astea pe zi. Fără lapte și zahăr, le dau eu peste nas, ca la un concurs, ca și cum le-aș fi adus la cunoștință că eu urc în fiecare zi Ceahlăul în pantofi cui, înainte de micul dejun. Și ele, speriat-oripilate:

-Aaaa, păi așa se esplică. De-aia arăți tu în halul ăsta.

Una către cealaltă:

-De-aia arată, mă, așa, săraca.

Amândouă către mine:

-Păi, măi fato, nu mai bea atâta cafea, că mori naibii. Vrei să mori? Tu chiar vrei să mori?

Le zic că nu mor eu din atâta și intru în casă. Nu trec două minute și sună iar. Geanina:

-Auzi, da’ tu n-ai o sticlă? Să fie de jumătate.

Caut și găsesc cu greu sticla.

-Așa, fata mea. Dă-o încoace, să turnăm cafeaua în ea. Cine dracu bea atâta cafea o dată???!!! Ia d-aici cănile înapoi. Hai, pa, mersi de cafea. Da’ ți-am spus: nu mai bea atâta cafea, că mori dracu. Doar ți-a zis și colega. Îți mai zic și eu.