Stau în sufragerie, la Măgura. În spatele meu, fereastra cu toc de lemn dă spre grădină, spre biserică și spre o parte a satului. Citesc un interviu luat directorului de la Mercedes-Benz, nu doar despre industria auto, ci despre viitorul nu foarte depărtat. Acela de peste aproximativ 20 de ani. Entuziasmat și ușor prevenitor, Dieter Zetsche pare un mesager al lumii noi, deși e un om spre bătrânețe, cu mustață albă și ochelari, ai zice că e din altă specie și are alte nevoi și corespunde altor repere biologice. Anunță puțin amenințător schimbarea. Oamenii trebuie să fie pregătiți pentru schimbare. Nu doar ce se întâmplă cu noi se va schimba, nu doar lumea așa cum o știm, ci și omul însuși va deveni altcineva. Dacă nu chiar altceva. Fericit de ceea ce ni se pregătește, directorul anunță moartea industriilor clasice în fața software-ului, avocații vor dispărea și sisteme de inteligență artificială, mult mai performante ca acuratețe a consilierii juridice le vor lua locul, unele tipuri de cancer vor fi diagnosticate mai rapid și mai corect de computere decât de medici, vor dispărea mașinile tradiționale și vor apărea mașinile care se conduc singure, nu va mai fi nevoie să deținem mașini, vom chema mașini printr-o simplă aplicație, nu vor ai exista locuri de parcare și stres de parcare și teama de polițiști și frica de accidente (pentru că nu vor mai exista nici măcar accidente), frica de radar și aceea că nu iei examenul de obținere a permisului de conducere pentru că…zâmbește Dieter fericit, cu ochii la viitorul care aruncă explozii de lumină, pentru că…nu vor mai exista permise de conducere. Spațiile de parcare din lumea veche vor deveni parcuri în lumea nouă, orașele sufocate și claxonate din trecutul plin de noxe vor deveni mini-paradisuri oxigenate, un loc luminat, un loc cu verdeață, unde nu e durere, nici întristare, nici suspin. Vor dispărea fabricile de mașini pe care le știm cu toții, Google și Apple și Tesla ne vor face niște computere pe roți care ne vor transporta de colo-colo, ca pe niște păpuși rigide. Apoi liniștea din noul univers, nu ne putem imagina ce silențioasă va fi viața atunci. Fără asigurări de mașini sau de viață în caz de accidente, orașele vor fi niște insule plutind în tihnă, electricitatea va fi mult mai ieftină, imobiliarele vor dispărea, pentru că nu vom mai deține proprietăți, vom închiria spații temporare, deoarece, flexibili și nomazi, ne vom schimba mult mai des locul de muncă. Totul va fi mai rapid, iar noi din ce în ce mai sănătoși, pentru că grație robotului Tricorder X, ne vom holba in propriul smartphone și el ne va da pe loc diagnostice, doar analizându-ne retina și respirația. Ce fericiți vom fi! Ca să nu mai vorbim de tot ce înseamnă industria 3D care ne va face viața mai ușoară în timp ce o trăim. Pe loc. Vom fi niște demiurgi mici și independenți, care scanându-și labele picioarelor, își vor face pe loc, la propria imprimantă 3D, o pereche de pantofi. Adio, doamnă vânzătoare de la magazinul unde mergi când iei salariul, adio! Dieter ne anunță cu un ochi la viitor că 80% din meseriile actuale, așa cum le știm, vor dispărea. Și în agricultură viitorul ne va pune mâna în cap. Fermierii vor deveni manageri, butonând lejer niște roboți care vor face totul, în timp ce alți roboți vor depista imediat, după grimasele noastre, dacă mințim sau încercăm să îi ducem pe unii de nas, în timp ce în buzunarele viitorului vor zdrăngăni (tot silențios, desigur) niște bitcoinși, prima monedă mondială. Oamenii, deveniți niște decoruri întâmplătoare, vor trăi, zice Dieter, în 2036 100 de ani.

Calculez. Voi fi deci în 2036 abia la jumătatea vieții. În timp ce cad pe gânduri cu mintea în viitor, aud în spatele meu, afară, mugetul cumplit al vacii lui Gică. I-au vândut vițelul și suferința ei mustoasă, caldă, grea, de o jumătate e tonă, taie satul în două, seacă apa din fântână, usucă nucul, face vântul să-și țină respirația. Răgetul ei vine din alte timpuri, iese din miezul pământului, din crăpăturile țărânei sub secetă. Mă întreb unde își va face loc în viitorul lui Dieter vaca lui Gică și suferința ei care iese din curte și o ia în sus spre biserică, spre cimitir, poposind pe crucile vechi de piatră unde măgurenii scriu: ‘ridicată de noi înșune cu familia noastră’. Ei cu ai lor deci, fără imprimante 3D.