Astăzi a fost Boboteaza. În Titan nu se simte religiozitatea mai deloc și pe nicăieri, însă dacă ajungi la una din bisericile din cartier, vezi aceleași fețe adunate la slujbă, le vezi o dată și apoi a doua oară și realizezi că sunt de-ai locului, ca locuitorii unui sat unde nu lipsește nimeni de la slujbă.
Astăzi biserica era arhiplină și curtea la fel, cu oameni împărțiți în două cozi în așteptarea aghiasmei mari care să picure în sticlele lor aduse de acasă, ca o licoare netăgăduit eficientă ascunsă sub sigle Dorna, Pepsi Cola, Seven Up. Afară ningea și era destul de frig. Când s-a terminat apa din butoaie, toți preoții au ieșit afară și au slujit apă nouă pe o mică scenă de lemn, printre oameni. Aveau cu ei icoana și Evanghelia. Fulgi mari cădeau peste covorul de lână aruncat peste scenă, peste icoane, pe paginile cărții și pe frunțile lor preoțești.
Și chiar și pentru cineva fără sensibilitate religioasă, imaginea aceasta cu o slujbă în aer liber, printre fulgi și sute de oameni și 5 preoți cu capul descoperit povestind de botezul lui Isus și ținând în mâini o Evanghelie ninsă avea ceva din sinceritatea nedisimulată a unei secvențe din zorii istoriei care ne-a adus aici, în curți de biserici. Parcă simțeai stropii apei Iordanului pe ceafă și așteptarea aceea mirată, ca în fața unui miracol căruia îi aștepți efectul, care urmează întotdeauna unui botez.
Ha! Nu mi te inchipuiam religioasa…
Buna seara, nu stiu cine sunteti.