Bucătăria noastră ca un câmp de luptă

-Sarea! Unde este sarea?

-Pe masă.

-Care masă? Nu o văd!

Uite-o, pe cealaltă masă.

-De ce dracu nu e niciodată pe masa care trebuie? Ce caută pe cealaltă masă, pe masa unde mănâncă nimeni? Când toți mănâncă la masa asta?!

Ma întind după sare și o pun pe masa unde mâncăm toți. O mână se întinde și ridică în aer ca pe un rege nou născut borcanul cu o sare imaculată, ca la Polul Nord. Particule fine ning fără zgomot peste o farfurie îngreunată sub un munte de carne în sos de roșii.

-E iodată! Avem pe masă sare iodată!! Neiodată nu avem? De ce trebuie să mâncăm sare iodată daca nu avem probleme cu iodul ? Mi se pare o tâmpenie ! Un abuz! 

Guri pline și suflete supărate se apleacă ritmic deasupra unei mese rotunde care ne unește pe toți, în pauza de prânz. Câteodată, masa care ne unește ne dezbină și rotunjimea ei se sparge în mici baraje de concepții care ne separă. O parte din comeseni susține că ne trebuie sare iodată, că nu degeaba ministerul a stabilit că populația trebuie să mănânce sare iodată. Pe partea opusă a versantului salin ceilalți văd în asta o decizie abuzivă care vrea să ucidă subversiv, prin exces de iod, populația sănătoasă. Stai liniștit la masă, mănânci ca să trăiești, dar mori fără să îți dai seama. Mesteci absent particule cubice de moarte, de dimensiune 0-2 mm.

-Trebuie neapărat să îi spunem doamnei Letiția să ne cumpere sare neiodată! Că nu e o avere!

Săptămâna trecută mâini supărate bâjbâiseră după ulei. Unde dracu e? De ce nu e pe masa unde mâncăm? Ce e cu uleiul ăsta? Miroase a măsline de la o poștă. Ce, fără ulei de măsline nu mai putem mânca acum? Fără hipstereală nu mai ai digestie??  Liderii mișcării uleioase se împărțiseră imediat, chiar in timpul prânzului, în două tabere care au scurtcircuitat din nou fengshuiul măsuței rotunde la care ne înghesuim în pauza de prânz: ulei de floarea soarelui sau ulei de măsline? Beneficii și contraindicații au zburat pe deasupra capetelor noastre, ca niște flegme onctuoase. Uleiul de floarea soarelui e neutru la gust, are vitamina D, chiar și E și merge de minune în salate. Așa am crescut, nu ne-am scăldat în baie de ulei de măsline și uite ce mari ne-am făcut. Cei cu vederi liberale s-au grupat rapid într-un mic grupuscul vehement care susținea importanța uleiului de măsline în evoluția sănătoasă a omului supt vremi. Cuvintele lor se nășteau convingător și aveau ceva din tihna intactă a unei după-amiezi elene. Până și moartea alunecă în eșec în fața unui ulei de măsline. Liderii grupărilor separatiste au mai mitraliat o vreme și au înfipt securea războiului pe la 13.30, zicând:

-Să-i zicem doamnei Letiția să ne cumpere și niște ulei de floarea soarelui. Că doar nu e o avere!

Nu se așternuse bine pacea peste câmpul MDF de luptă al bucătăriei noastre instituționale, Pipera nu își ofilise farmecul peisajului industrial, când nori negri au început să se strângă din nou. Fără nicio pregătire, neașteptat ca un taifun la orizont când tu ești în autobuz, s-a născut un nou grup beligerant, dispus să ia un prânz tumultuos: oțetarii. Nici oțet nu era pe masa rotundă care ne unește. Destinul neglijent al logisticii de cantină îl plasase tot pe masa unde nu se mănâncă. O mână s-a întins după sticlă și a adus-o acasă, între noi. Ne-am aruncat ochii asupra oțetului, cum se uită părinții la copil când a venit din tabără. Ar bube? Are păduchi? A slăbit? Ce-i cu cearcănele astea? Unde sunt cheile, le mai are? Oțetul ne privea din mijlocul mesei.

-Ce dracu! E oțet balsamic! Eu nu pun poșircă de-asta în salată. Ce, oțet de mere sau alb nu se mai folosește în instituția asta?

Revoluțiile se fabrică după un rețetar cunoscut de experți. La fel și certurile. Ai zice că sunt spontane, dar doar recuzita e spontană, conceptul e fix și urmărește un pattern. Din nou ne-am împărțit în grupări separatiste și lideri cu voce puternică ne-au călăuzit cu furculița în aer în tenebrele lumii oțetului. Mere versus balsamic, mere versus oțet alb, alb versus balsamic, toate le-am dezbătut, la individual compus, la bârnă și la sol și liderii au urlat:

-Să ne cumpere doamna Letiția niște oțet normal, ca doar nu e o avere! Ce dracu!

Grupulețe spiritual-alimentare, cete și haite rănesc aerul urlând unii la alții: grupul oțetarilor care crede că oțetul de 9 grade ucide și cel balsamic susține viața, grupul sărarilor care crede că sarea iodată e un instrument invizibil de ucidere în masă (la masă) și susține că nu ni se oferă liber arbitru în România, care în concluzie, e departe de a fi democrație. Cei cu tiroidă se simt marginalizați și vor sare iodată, unde a dispărut sarea iodată, pe ce lume trăim?
Există totuși numitor comun. Dacă oțetarii și sărarii se privesc unii pe alții puțin circumspect, zahărul îi unește. Toți sunt ferm convinși că zahărul e un instrument internațional de ucidere în masă. Sunt acolo interese superioare, mult deasupra capetelor noastre de victime cu nasul in munți de zahăr. Soroșii zahărului asta vor: uciderea lentă a populației naive, în scopul obținerii planetei doar pentru folos propriu, în timp ce noi zăcem morți pe un covor de ambalaje Joe și Milka.

Suntem specialiști și în sare și în zahăr și în oțet și în ulei și ne războim pe un câmp medical de luptă, mânați de convingerea că avem dreptate, că doar am citit pe net. Nu cedăm, nu ridicăm steagul de pace și toți vrem gloria, când intră în bucătărie Laurențiu. S-a întors de la Iași, a condus continuu și a mâncat un sandviș de la benzinărie. Ne surprinde în plin balet belicos, aruncă obosit cheile pe masa-câmp de luptă și zice:

-Vouă vi s-a urât cu binele. Primiți cafea, lapte pentru cafea, sare, ulei, oțet, apa, ceai gratis, cât vreți, în fiecare zi. Ăștia de jos își iau cafea și apă din banii lor de la colțul străzii, n-au nici bucătărie unde să o bea! și arată cu degetul spre podea, spre purgatoriul culinar în care se zvârcolesc vecinii de sub noi, de la editura…

Și noi băgăm tacâmurile de război în buzunare, obosiți de luptă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *