Aseară am fost la domnul Fantoma, care arată ca un buldog bătrân. Îi atârnă ochii. Expresia. Chipul pare să se grăbească să alunece de pe cap, mânat în jos de forța gravitației. Deschide ușa și așa cum s-a ivit în prag, în niște colanți mulați și o bluză de pijama larg desfăcută la doi nasturi, pare un Hamlet senior din recuzita unui teatru abandonat. L-am scos din pat, deci. Mă recompun, pentru că se uită în ochii mei cu interes și îi spun repede că aud picurând pe ghenă, eu cred că e iar inundație undeva sus, la etajele superioare, că nu se poate să stăm așa, am tavanul făcut praf de la inundațiile anterioare, trebuie să facem ceva, eu nu mai suport, am tavanul făcut praf, aud picurând pe ghenă, probabil e inundație din nou undeva sus. În sfârșit prinde un moment rarisim când iau o gură de aer și intervine ca un profesor de fizică:
-De când?
Ce bine, mă ascultă! Și pornesc iar cu elan, turui, dau detalii, îl privesc în ochi, absorb atenția care simt că se intensifică precum un bulgăre de zăpadă.
-Unde, mai exact? întreabă domnul Fantoma, semn că povestea mea îl interesează, se va implica, nu va lăsa el lucrurile așa. El are scule și metode și chei de la toate ușile și ușițele blocului, cunoaște toți vecinii și spațiile lor de vizitare și gurile lor de scurgere și țevile înfundate și aerisirile blocate cu ciment.
-Ce fel de stropi?
Dau toate detaliile de care dispun, fac flicflacuri prin literatura de specialitate, folosesc metafore, onomatopee, țiui și fâșâi.
-De când?
Asta a mai fost. Îl pierd?
-M-ați mai întrebat o dată de când, tocmai v-am spus. De acum o oră și ceva aud picurând pe ghenă.
-Da. Așa e. Am mai întrebat asta o dată.
Și cade pe gânduri, privind în gol. Aștept cu speranța neofilită. Domnul Fantomă se uită pe hol, în spatele meu, se uită la mine, ridică din umeri și zice:
-De fapt, eu nu mă mai ocup cu de-astea. Nu mai fac nimic, nici reparații, nici nimic pentru blocul ăsta. Acum se ocupă un puștan cu asta. El are și cheia de la suptsol. Eu nici pe aia nu vreau să o mai țin. Numa că puștanul ăsta nu se pricepe la nimic. Tineretul din ziua de azi. Deci el să vă ajute. Eu nu mă mai ocup cu asta. Vă urez pe această cale mult succes.
Și închide ușa, ca Mr. Bean grupului de copii colindători. Nu știu ce voi face și de la capătul coridorului întunecat aud tare picăturile pe ghenă, într-un ritm alarmant.