Stăm mult în picioare, într-o căldură pe care nimic nu o tulbură, nici măcar semnalul sonor care imită refrenul operetei “Crai nou”. Așteptăm în spatele unor clienți cu foarte multe întrebări și dileme să ne vină rândul la bilete. Ne uităm des la ceas, cu nervozitatea specifică oamenilor în gări. Ne vine în sfârși rândul.

-Trei pentru București, îi zic doamnei și îmi amintesc brusc că nu mai am bani cash la mine atât cât credeam pentru că am lăsat mai mult decât trebuia taximetristului.

-Nu e o problemă, puteți plăti cu cardul, zice vânzătoarea și mă liniștesc brusc.

Nu am mai mers de mult cu trenul și nu mi-am mai luat bilete din gară, înaintea plecării trenului. Ce bine că digitalizarea a ajuns și la Brașov!

Iau biletele și ne îndreptăm spre panoul care anunță plecările. București- linia 1. Panoul electronic seamănă cu cel din aeroport. Încă o revelație veselă. Târâm bagajele până la linia întâi, prin pasajul întunecat și cu miros de urină. Aici modernitatea încă nu a ajuns, nu merge subteran.

Și ne așezăm pe o bancă, în așteptarea acelui moment magic când trenul apare la orizont și e un punct diluat și roșu, apoi devine o lăcustă tot mai mare care se oprește brusc. Îmi vine în minte peronul gării de acasă, când plecam la facultate și tata mă ducea la gară cu bagajul. Gara era plină de studenți și părinți și era o gălăgie veselă intermitentă, pe care o acoperea vocea operatoarei, prin stație. Se făcea brusc liniște pentru că un an de zile banda cu vocea fluctua sonor așa:

–Trenul de călători 1425 din direcția Bacău cu oprire în stațiile Adjud, Mărășești, Focșani, Râmnicu-Sărat sosește în stația Buzău la linia 2 și pleacă în direcția Mizil, Ploiești Sud, București Nord. Trenul are în componență 8 vagoane și începe cu numărul 1 bis după locomotivă.

Informațiile generale erau strigate cu voce tare, în timp ce acelea cu adevărat relevante erau spuse în șoaptă, ca și cum un mare secret al CFR-ului urma să fie dezvăluit nouă, celor de pe peron.

Mulțimea tăcea brusc și alerga bezmetică în toate părțile, neștiind dacă ce au auzit era corect sau doar proiecția minții lor. Începeau să se întrebe unii pe alții, gesticulând cu bagajele în aer:

-Nu vă supărați, ăsta e trenul spre București? La ce linie a zis că trage?

Tata zicea mereu: să nu îți vină să faci ca Gabriel Dorobanțu?! Să îți fie frică de chefereul român? Și râdeam amândoi, că niciunul nu uitase cântecul care ne obsedase prin tâmpenie ani la rând la radioul din bucătărie: hai vino iar în gara noastră mică, privește-mă să vezi cât mi-e de frică.

Urcăm în tren. Găsim imediat locuri, ușa glisează cu senzor, ne așezăm pe scaune din textil destul de curate, aerul condiționat face vara mai decentă. Am un mic fior că nu suntem în trenul de București, dar ridic privirea și văd afișaj la capătul vagonului: Vă aflați în trenul București Nord, numărul 1145, vagonul 2. Astăzi este 5 august, ora 15:30. Temperatura la exterior este 37 de grade. Temperatura la interior este 26 de grade.

Incredibil, îmi zic. Asta da sincronizare cu modernitatea. Nu mai bâjbâi aiurit prin tren, verificând în ce vagon te afli. Mai știi și data și ora și temperatura. Stând pe scaun afli fără stres că ai plecat din Brașov la ora x și ajungi la București la ora y.

Încântată, mai ridic o dată privirea. Suficient cât să citesc această informație pe afișaj:

-Următoarea stație: Cluj Napoca.