Am primit acest site cadou de la soțul meu, de ziua mea, ca un îndemn să mai scriu, după ce ani de zile nu m-am mai gândit la scris din diverse motive. M-a emoționat intenția lui suavă, dar m-a supărat puțin faptul că m-a expus pe internet, fără să îmi ceară voie, cu niște publicații din trecut cu care mă rușinez. Din 2012 până în 2017 nici măcar nu am deschis acest site, nu am povestit nimănui despre el. În ianuarie anul acesta eram în grădina din spatele blocului, încercând să mă dau cu sania cu fetele mele. Am realizat că eram deasupra trandafirilor, zăpada era mare. Brusc mi-a venit chef să scriu despre asta undeva. Am găsit cu greu parola și am intrat pe site. Apoi mi-am dat seama că a scrie din când în când îmi provoacă iar bucurie, altfel decât în trecut, dar tot bucurie. Scriu fără vreo pretenție, nu aspir la nici un titlu, nu mi-e dor de lumea literaților.
Din drag față de soțul meu am să păstrez prezentarea făcută de el mai jos, în 2012, în limba engleză, și îi mulțumesc pentru intuiția cu care știe ce îmi va trebui cândva cu mult înainte ca eu să îmi dau seama.
”Back in the 1990’s, Ana Androne used to publish what she wrote. We hope she’ll publish some more in the future, but in the mean time it would be a shame to let the old material be forgotten. And since the print edition isn’t for sale anymore, we decided to publish it on the internet.
Ana was born in Romania, in the town of Buzau where the Carpathian mountain region and the plains of the Baragan meet with Moldavia. She started writing just after the fall of communism, when she was in high school. As a teenager she won several national awards for her literary efforts.
After some six years in The Netherlands where Ana briefly wrote for a Romanian magazine, she now lives in Bucharest with husband and daughter, works very hard and tries to find time to write every now and then.”
Dragă Ana-Maria (te rog să-mi permiți să mă adresez astfel),
Sunt Adrian-Nicolae Popescu – numele meu complet – fostul redactor-șef al fostei reviste „Universul Școlii” (nu mai există din 2008) și mă bucur enorm că pot să iau legătura cu tine, fie și virtual. Acum – în ajunul Sfintelor Paști – mă aflu la Pârscov, alături de mama și de sora mea. Tocmai a plecat de la noi – ghici cine! – un anume domn profesor Paul Androne!!! Ei, da, tatăl tău…
Printr-un văr pe nume Stelian (Steluț) Mitu, l-am putut astfel cunoaște și am discutat puțin despre tatăl dumnealui și bunicul tău. Mai exact, despre perioada aceea neagră în care a avut de suferit din pricina convingerilor sale antisovietice și anticomuniste. Asta, pentru că intenționez să scriu o carte despre o organizație cvasianonimă, anticomunistă, care a activat pe Valea Buzăului câțiva ani, după război.
Putem să mai vorbim despre asta, dar acum ți-aș sugera și chiar te rog să nu abandonezi scrisul (nu doar pe blog!), fiindcă ar fi o mare pierdere pentru oamenii care mai iubesc și apreciază literatura autentică și valoroasă!
Nu te mai rețin de data asta, au rămas doar câteva ceasuri până la momentul considerat al Învierii Mântuitorului, dar mai jos ai reperele mele și, dacă vei avea vreodată timp și plăcere, îmi poți scrie și tu două rânduri. Sărbători cu liniște și fericire!
Cu mult drag și bucurie,
Adrian Popescu ex-redacteur en chef 🙂
P.S. Te felicit și mă bucur mult pentru cea mai mare realizare a ta, care – asta e realitatea cea mai frumoasă, zic eu! – depășește necuprins de mult realizările literare: copiii (doi, da?) cărora am aflat de la dl profesor că le-ai dat viață!
Stimate domnule Popescu,
Ma bucur mult ca mi-ati scris si va multumesc ca ati facut acest efort de a lua legatura cu mine. Imi spuses tata ca v-ati intalnit. Frumos proiect cel pe care vi l-ati ales. Ma iertati ca nu v-am raspuns mai curand. Nu intru des pe blog si nici timp nu prea am. Sper sa gasesc ragazul sa va scriu mai multe sau sa ne mai tinem la curent cu activitatile profesionale. Va doresc mult succes in demersul initiat. Voi citi cu interes o asemennea carte, cand va aparea. Noapte buna si numai ganduri de bine. Ana Androne