Eram în mașină, veneam de la Măgura sâmbătă seara. Eram dărâmați după o zi caldă de lucru și era întuneric afară și o toropeală așa, la limita dintre somn și iritare. Numai la noi oboseala is so close to enervare. Și tăcând așa, copilul cu capul în palma mea sugând zgomotos din suzeta ei, soțul moțăind în față, mama zice deodată ia uitați-vă la lună. Ne uităm la lună. Unde? Cum unde, ce, sunteți chiori? Uite-o colo, mare cât o casă, aproape.

-Nu e luna, c’ești copil? a zis tata.

-Ba da, e luna. Vă spun eu că e luna, a zis mama. Nu am văzut niciodată o lună așa mare și așa aproape de pământ. Și așa roșie, a zis mama.

-Păi pentru că nu e luna, a zis tata. Continue reading →