Plecasem când dimineața nu se trezise încă. Eram înaintea tuturor, când am ieșit pe treptele casei pisicile dormeau încolăcite cu plumbul nopții apăsându-le blana. Doar câinele a dat rapid din coadă, ca să-și ascundă mirarea că mă vedea trează la ora aceea. Mamaie ne făcuse bagajul de cu seară și acum intra îngrijorată în camera de la pian și ieșea cu o umbrelă în mâini și iar intra grăbită și ieșea cu niște cizme scurte ale ei. Nu vorbeau nici unul, nici celălalt și am ieșit pe poartă între ei, tăind întunericul ca pe o bucată de mămăligă.

-Taman acum s-a găsit să plouă. Tare vă duc grija. Măcar de-am fi apucat să sunăm.

Și simțeam cum deasupra mea mamaie clădea un nor gros de griji și teamă și norul se apropia și de mine. În curând aveam să fiu eu cea îngrijorată. Tataie căra sacoșa grea de textil și auzeam cum sticlele se ating una de cealaltă ca într-o melodie pentru cei care transportă mâncare. Călca cu atenție în noroiul care se adâncea tot mai cleios, lenevindu-ne pașii. Atent călcam și eu, încălțată cu cizmele scurte ale lui mamaie, în care intram lejer cu proprii pantofi. Încercam să nu mă murdăresc pe pantalonii bleu deschis și regretam că fix astăzi trebuia să plouă, deci puteam ajunge la Brașov cu hainele deja murdare. Ieri fusese așa frumos și aș fi ajuns curată ca un crin și m-ar fi lăudat mătușile și eu nu aș fi simțit nicio rușine, nici un bici incolor dar iute pe deasupra capului, cum că mamaie nu mă ține curată. Acum înaintam prin beznă și ploaie, între tăcerea lui tataie care răsufla greu sub greutatea pachetului pentru surori și grija densă ca un noroi a lui mamaie.

-Să-i spui să conducă atent, să nu facă vreo prostie. Și să nu veniți înapoi pe întuneric, că vă duc grija acolo la baraj, la Siriu.

-Ei, mai lasă-l! Doar nu conduce de ieri! Ce atâta grijă?!

Tataie era conectat mereu la viața practică a satului și așa aflase că Gligore avea drum cu camionul, în interes de serviciu la Brașov. Era o ocazie bună și rară să dea o fugă la surori cu recolte de toamnă și să caute acolo și niște cuțite pentru Abrichtul lui. Ocazia se ivise spontan și nu mai apucaseră să sune de la poștă acasă la Buzău, să întrebe dacă am voie. Mamaie ezitase până în ultimul moment, eu insistasem să merg, la fel și tataie. Plecam amândoi în interes de serviciu pentru că eu eram asistenta lui de tâmplărie și orice îmbogățire a recuzitei lui era o bucurie împărțită la doi. În plus, mătușile mă așteptau mereu cu drag și mă alintau. Continue reading →