Tuci alb

Ca niște globuri vii, așa se răspândeau prin iarbă, primăvara, puii de găină. Îi așteptasem mult și fără răbdare, mereu mergeam pe ascuns să văd ce face cloșca, de ce nu mai ies odată puii de aur de sub ea. Timpul stătea în loc și la fel și cloșca-statuie, cu privirea fixă și rece, creasta palidă și ciocul tăios. Mirosul cuibarului ei de lux unde o izola mamaie, ca să clocească liniștită, ca o cucoană în salon separat, mă izbea de fiecare dată, ca o evidență că puii încă nu sunt. Timpul facerii și al coacerii, cu invizibilele lui etape și contorsionări spre devenire, îmi era total străin. Eu voiam puii, ca parteneri de joacă sau ca dovezi clare că ne îndreptăm spre zile calde și din ce în ce mai lungi. Primăvară fără pui de găină nu era primăvară. Mamaie simțea din timp presemnele devenirii. Ne anunța grav, la masă: Continue reading

Coborâre în adâncuri

Fiecare trântea poarta în felul lui. La noi în curte era un du-te-vino de vecini care nu veneau neapărat pentru mamaie și tataie, ci pentru a lua apă din fântână și poarta noastră nu era încuiată niciodată. Doar când se înnopta tataie mergea prin întuneric încet spre poartă, ca un șef de magazin care încuie prăvălia și dimineața foarte devreme era prima grijă, să descuiem poarta ca să poată veni vecinii la apă. Îi cunoșteam pe cei care intrau pe poartă după felul cum o închideau. Tanti Rica nici nu se făcea auzită, intra tiptil de parcă ar fi vrut să surprindă o conversație de familie. Tanti Dorina închidea poarta cu nerv, tocmai să se audă că a intrat în curte, să nu cumva să surprindă vreo conversație de familie. Dragoș intra alergând ca și cum l-ar fi urmărit vreun câine și trântea poarta, care se închidea singură în urma lui.

Oamenii intrau în curte ca să ia apă. La noi era singura fântână din zonă și oamenii veneau ca și cum li se cuvenea, apa era sursa vieții și sursa vieții e a tuturor. Fântâna noastră unea satul. Apa noastră nu era a noastră. Nici curtea nu mai era numai a noastră. Continue reading

Sfârșitul bunătăților

De bucătărie se ocupa doar mamaie. De mămăligă se ocupa doar bunica. Rar își schimbau rolurile, când ceva extern le tulbura rutina. Bunica avea câteva feluri de mâncare pe care le făcea doar ea și nu îmi erau adresate mie, pentru că erau prea simple, de post, prea țărănești, iar eu trebuia să fiu hrănită bine, ca o fată de oraș. La anumite ocazii își combinau rețetele și se sincronizau ritualic pregătind pomeni cu meniu standard, capete de dat preotului, colivă. Dintre toate sărbătorile la care participau și ele colectiv, cea mai așteptată de mine era Moșii de vară. Continue reading

Lungul drum al rufelor către noapte

Și iarna și vara rufele se spălau în copaia de lemn, pe care tataie o aducea din pod, dis de dimineață,  în căsuța de aur. Bunica dedica o zi pe săptămână acestei operațiuni. Rufele se lăsau la înmuiat încă din zori, în apa încălzită pe sobă. Bunica rădea cu răbdare săpun de casă direct în copaie, pe o răzătoare veche, ruginită. Fiecare gest avea durata și mica lui ceremonie. Eu o urmăream de la distanță, copiind în ligheanul emailat pe care mi-l dăduse mamaie pentru păpuși, gesturile ei. Bunica aducea cu găleata apă de ploaie, strânsă în niște butoaie de lemn puse direct sub streașină și acoperite, când nu ploua. Continue reading

O despărțire curată

Făceam baie sâmbăta, că a doua zi mergeam la biserică. Baia, cu gresie, faianță și cadă, era în casa mare. Pe vremea aceea, să ai baie ca la oraș, în casă, cu cadă și veceu, era o raritate. Cumva ne mândream cu asta, că tataie era așa priceput. Numai  că exact ca orice raritate, nici nu o foloseam. Era ca o bijuterie pe care ți-o pui la ocazii, apoi când vii acasă o pui din nou în cutia ei și o îndeși în sertar, să nu se strice. Așa foloseam noi baia. Bunica nu venea niciodată în casa mare să facă baie. Nu se simțea în largul ei în lumea nouă la care lucra tataie. Ea avea ritualul ei sâmbătă seara, începea devreme pentru că se mișca greu din cauza spatelui aplecat, dar și pentru că toate operațiunile durau mult. Căratul apei de ploaie, că nu era bună cea de fântână, datul copăii de lemn jos din pod, pregătitul hainelor curate, săpunul de casă, gazul pentru păr, pieptenele de os, încălzitul apei pe sobă. Toate durau. Bunica se spăla în căsuța de aur, unde locuiam cu toții. Doar sâmbătă seara drumurile noastre se separau. Continue reading