Îngeri în pijama

-M-am rugat pentru tine, pentru tati, pentru sora mea, pentru mine, pentru Maia, pentru Paul, pentru România, pentru Franța, pentru Italia, pentru Germania, pentru Olanda.

-Bravo! Acum o să fim toți bine, toată lumea.

Cocoțată pe scara care duce la patul de sus, își dă o palmă peste frunte:

-Aaaa, am uitat să mă rog și pentru Europa!

Îi explic. Europa este o farfurie și pe ea se află, ca niște prăjituri, fiecare țară. Deci dacă te rogi pentru fiecare țară, te rogi de fapt și pentru Europa. Înțelegi? Da, sigur înțelege. Dar eu de unde știu? Știu eu, prind ocazia să închei ferm conversația.

E în pijama, s-a spălat pe dinți, trebuie doar să se mai culce. Dar acesta este cea mai grea acțiune, să se culce. Și ca în fiecare seară, trage de timp și spune ceva marcant la final, când tu ai stins lumina și ai vrea să te pleci, deci trebuie să îi răspunzi și nu mai poți să pleci.

-Sunt așa fericită că sunt aici, la voi! Când eram eu sus pe o steluță și așteptam să mă chemi în burta ta, mi-era teamă, că nu știam să ajung la tine, nu știam încotro să pornesc. Și Dumnezeu mă ținea în poală și m-a ajutat să nimeresc la tine.

Las lumina stinsă, să nu se vadă că nu mai sunt mami, m-am topit și m-am transformat în mirare mută. Nu e nevoie să vorbesc. Copil Mic zice mai departe, pe întuneric:

-Era bine acolo, dar eram singură și acum sunt așa de fericită cu voi și mi-e teamă să nu trebuiască să mă întorc iar pe steluță.

O iau în brațe pe întuneric. Stăm mult, pentru că nu pot să plec. Și când clădesc un răspuns cu aripi, demn de povestea ei de îngeruță, se desprinde și îmi zice:

-Auzi, ai zis cumva mai devreme că ai o farfurie cu prăjituri din Europa? Mi-aduci și mie? Dar vezi să nu te vadă tati, că zice că e târziu și că m-am spălat deja pe dinți.

Îngeroaica în pijama a redevenit copil.

Celălalt pantof

Copilul Mic e cel mai încăpățânat copil mic din lume. Îi plac la nebunie niște pantofi mici în magazin. Încerc să îi explic de ce nu are rost să îi probeze: pentru că sunt mici. Nu are rost. Ba are rost. Face scandal. Se uită oamenii la noi. Ca să scap, îi dau un pantof. Satisfăcută că un urlet i-a adus deja victoria, se așază și probează pantoful. E mic, cum spuneam.

-Ei vezi, ce ți-am spus? Nu am zis eu că sunt mici de tine? Că nu are rost să mai încerci?, savurez eu momentul meu de izbândă asupra iluzionării, gesticulând cu perechea pantofului.

Netulburată, picior peste picior și convinsă că viața e un șir neîntrerupt de reușite, îmi zice:

-Mami, dă-mi-l și pe cepelant. O să vezi că ăla îmi vine.

Somnul din oglindă

Copilul Mic adoarme greu și doarme vâscos și se teme de somn ca de o nălucă. Câteodată are coșmaruri cumplite. Dar de cele mai multe ori nu vrea pur și simplu să se culce. Pierdem ore întregi să o culcăm și mereu ne fentează, deși pășim ca niște umbre și unul din noi stă lângă patul ei, să nu îi fie urât. Dialoghează 5 minute, apoi refuz să îi mai răspund și asta nu o împiedică să monologheze, spunând rolul ei și al altora de la serbarea trecută – deși la serbare nu a scos un cuvânt- sau cântând sau verificând de zeci de ori dacă are iepurele și sticla de apă cu ea sau rugându-mă pe mine să verific sau pitind obiecte sub pătură sau scăpând obiecte de sub pătură, pe jos. Aseară, după spectacolul de rutină, s-a făcut liniște. Am ridicat capul plină de speranță, ca o căprioară când crede că vânătorul s-a răzgândit. Liniște încă. Mă ridic ca și cum nu aș avea oase, ca să nu fac zgomot. Ca Houdini plutesc spre hol. Mi-e frică să mă bucur deja de libertate. Dacă a adormit, asta înseamnă că am timp să fac duș și să citesc ceva. Și să termin rochița. Și să-mi șterg unghiile. Poate chiar să îmi dau cu altă ojă. Și să calc de azi hainele pentru mâine. Pentru toți.

-Mami!

Îngheț, deși pluteam.

-Da? zic fără voce.

-Vreau o oglindă.

Mirarea îmi dă glasul înapoi.

-O oglindă? La ce-ți trebuie o oglindă acum, pe întuneric?

-Păi e pentru când adorm, nu pentru acum. Vreau să văd cum îmi stă când dorm.