Printre bucăți de materiale colorate ca niște fluturi supradimensionați, mamaie croia un drum magic din ațe, bolduri și însăilări indescifrabile care se termina cu o rochie sau o bluză sau un pardesiu. Deși stăteam lângă ea cât dura acest proces de transformare a metrajelor în obiecte identificabile, nu înțelegeam nimic din etapele lui, puzzle-ul era mai mare decât mine. Îmi plăcea să asist însă la climaxul cu care se încheiau mișcările mâinilor ei, glisarea peticelor unele pe lângă altele ca oamenii într-o stație de metrou, călătoria lor din sacoșa clientei pe masa de lucru, apoi pe jos, apoi pe mașina de cusut Singer și din nou pe masa de lucru și apoi pe corpul clientei când venea la probă și iar pe mașina de cusut și iar pe masă și cu cât ne apropiam de final, mamaie trăgea tot mai tare ca la un maraton textil și cu cât ea se micșora cumva sub greutatea acestui efort de creație, cu atât creștea și căpăta contur piesa la care lucrase. În sfârșit, pătratele perfecte și cele cu un colț mușcat de foarfecă și semicercurile și resturile aparent inutilizabile deveneau o rochie perfectă, pe care mamaie o călca atent ca pe o bijuterie, o agăța pe umeraș și o punea pe ușa șifonierului, apoi îmi spunea: să nu te atingi de ea, azi vine femeia și o ia. Și venea femeia și rochia de-abia născută dispărea ca un fluture de-o zi, la a cărui complicată apariție asistasem vreme lungă. Continue reading
Fluturi în Singer
Reply