Miracol pe sobă

Sărbătorile veneau cu un ritual care urma calendare nescrise, dar pe care tot satul le urma cu sfințenie. La fel și plecau. Niciodată nu era dintr-o dată Crăciunul sau dintr-o dată Paștele. Lucrările destinate miracolului începeau mereu cu mult înaintea miracolului și păreau fără legătura cu el, într-un ceremonial invizibil pe care Dragoș și cu mine nu îl înțelegeam și nu îl țineam minte niciodată.

Bunica și mamaie decideau într-o zi anume că intră în post. Chiar și neutralizarea aceasta culinară se petrecea cu un mic spectacol. O săptămână înainte de începerea oficială a sobrietății, amândouă savurau și aduceau mici ofrande verbale unei bucăți de brânză, unei căni cu lapte sau unei aripi de găină. Își luau la revedere de la ele ca și cum drumurile lor urmau să se separe periculos și poate definitiv și bucatele acelea de final meritau atenție și mulțumiri ca niște ultimi regi ai unei țări care intra în restriște. Urma o sâmbătă în care se găteau delicii, dar fără risipă. Urma o duminică care semăna cu un mic festin și la care mamaie aducea mereu de la biserică pe Vica sau pe Niculina și bucătăria minusculă se lărgea ca un palat pe ale cărui hornuri ieșeau aburi pentru îngeri. Era un fel de ultimă veselie, permisă din moment ce perișoarele, fripturile, lapte și ouăle și cozonacii și gogoșile urmau să plece o vreme de la casa noastră, ca un stol culinar spre țările calde. Continue reading

Lăsata Secului în A13

-Nouă ne place să ținem la tradiții, așa am fost noi crescuți, zice Violeta de pe scaun, învârtind în cafea. Chemăm nașii pe la noi, sunt niște oameni foarte drăguți, eu am făcut meditație cu ea la mate, că nu mă prea pricepeam, de fapt și eu și soră-mea și fii-miu. E, și i-am chemat pe la noi, că duminică s-a lăsat sec. Nu poți să începi postul fără Lăsata Secului. Și din patru, cât am zis că o să fim cu toții, am fost de fapt 12. Noroc că eram pregătită, făcusem la bunătăți cât pentru o săptămână, am fost deci 12, dar tot a rămas o grămadă de mâncare, am dat și lor, la toți zece, fără noi doi adică, mâncare la pachet, când au plecat, să ia cu ei, i-am dat și lui Cristi care a venit cu proasta lui, o șleampătă, avea un sacou cică așa se poartă, da’ i-am și zis de la ce seconhen ți l-ai luat, s-o fi supărat, nici nu mă interesează, deci așa, le-am dat și lor să ia acasă, că farfuza nu gătește, cică mami nu a pus-o la treburi de-astea niciodată, păi la ce treburi te-a pus atunci, dacă aia nu, aia nu, aia nu? Noroc că a venit dup-aia Mihaela pe la mine, se întorseseră din Spania, tocmai ce veneau de la aeroport, nici n-am știut că urma să plece, de obicei știu. Așa, deci i-am dat și ei și tot a mai rămas. Am gătit ca nesătula, o grămadă de mâncare, ce-o fi fost în capul meu, da’ ce făceam dacă veneau doar nașii, ce făceam cu atâta mâncare, numai io și Nelu? Deci am făcut friptură de porc. Nu, stai așa, să încep cu începutul. Deci la aperitive am facut ouă umplute cu maioneză făcută de mine, ciuperci la cuptor cu mujdei și maioneză, mezeluri, salată de boef și măsline și brânză, de-astea. Apoi am avut supă de găină de țară cu tăiței făcuți de mine, foarte grasă. O bunătate. Apoi am avut friptură de porc, cârnați și pește prăjit. Tot cu usturoi și mămăliguță. Și la sfârșit un tort diplomat făcut de mine și niște cornulețe cu untură, că îmi rămăsese untură de la porc. Am mâncat toți de ne-am umflat. Nașii s-au rostogolit către mașină, de-abia mai mergeau. Da ce să facem, așa-i tradiția. La Lăsata Secului dai o masă mare și nașii vin la fini și te pregătești de post. Ca să reziști în post, adică să ai rezerve, cum ar veni. Că nu poți să începi postul fără Lăsata Secului așa cum am prins-o și noi, din moși strămoși. Așa suntem noi, românii, credincioși și așa am pomenit.

-Frumos. Mai rar auzi așa ceva, mai ales la oraș. Și vrei să ții tot postul?

-Cine, eu? A, dar eu nu pot să țin post. Nici Nelu nu ține. Și daca nici el nu ține, atunci eu cum să țin? Nu. Luni am făcut o fripturică de curcan, i-am și zis lu Nelu hai să mâncăm și noi niște carne mai ușoară, ce naiba, că a început postul.