Versuri în sanie

În fiecare an începea să ningă noaptea, după câteva zile în care înainte să încuie ușa pentru culcare, pe treptele casei, mamaie privea spre cer și zicea că s-ar putea să ningă la noapte. Aproape niciodată nu apărea prima ninsoare ziua, când eram și eu și Dragoș treji, ca să ne putem bucura de la început. Dimineața trăgeau de mine mult să mă scol și când nu mai aveau argumente cu care să îmi motiveze trezirea, spuneau: ia să vezi ce e afară. Năvăleam la fereastră de lângă pat, pe care flori mari de gheață la care iarna lucrase toată noaptea, ca o Penelopă albă, se topeau alunecând pe pervaz. Afară lumea se schimbase. Pe cușca lui Țăndărică era un strat gros de alb și el dădea năuc din coadă, cu blana nemișcată, ca un lup. Mă privea prin fereastră, eu îi făceam cu mâna țipând de bucurie, el mă privea mut. Doar coada lui făcea cercuri prin aer și mătura pe la spate zăpada din fața cuștii.  Continue reading

Seara de la deal

Mama și tata veneau să mă vadă sâmbăta seara și rămâneau până duminică. După bucuria revederii și dormitul împreună, urma drumul ritualic cu tata pe deal. Satul era înconjurat de dealuri și chiar și ulița noastră era jumătate pe șes, jumătate pe deal. Cimitirul și biserica sunt pe partea cu deal a satului, ca să fie accesul mai ușor spre cer. Dragoș și ai lui și Gică și Tita și Lenuța și tanti Iulia și Dobrița și Ziguleasă a Bătrână și cam jumătate de sat își duceau toți vitele la păscut pe deal și deci luau contact cu el zilnic, chiar și în zilele de sărbătoare.

Pentru noi, dealul era un loc de plimbare unde ne relaxam, unde căutam ce nu găseam în curte, deși curtea era infinită pentru mine, nu reușeam să o epuizez niciodată. Era ca și cum galaxia nu ne ajungea, voiam o ieșire mai amplă, în univers. Eu nu aveam voie pe deal cu alții din sat. De aceea, momentul zilei când se spărgea soarele ca o omletă și aerul devenea mieriu și nu mai trecea mult și ieșea luna ca un ou într-o apă sărată, momentul acela când oamenii treceau cu vitele sau caprele sau oile înapoi spre casă era pentru mine la fel de puternic ca venirea alor mei. Dealul venea la mine. Îl așteptam toată ziua. Înaintea zgomotului era mirosul. Alergam la poartă pentru că adulmecasem în aer întoarcerea oamenilor de pe deal. Părea că mă înșelasem, mamaie striga din grădină la mine ce faci în drum, intră în curte, însă nu trecea mult și ulița se cutremura de pașii grei și neastâmpărați ai caprelor nebune, ai oilor grăbite, ai vacilor sătule și leneșe. Toate mugeau, behăiau, pe lângă vocile obosite și certărețe ale Zigulesei a Bătrâne, Dobriței, tanti Iulia, Lenuței, Titei, lui Gică, Dragoș. Aduceau cu ei soare ars, brațe de fân mirositor și crengi uscate pentru foc, le târau prin praful uliței si fiecare om avea norul lui, din care se desprindea puțin ca să îmi răspundă la salut sau să-mi zică ceva în glumă. În capul cozii, mândru și demn, venea Dragoș, cu capul lui de aur. Treci, fă, la loc, zicea el vacii leneșe, să-l văd eu cât de important este în funcția lui de ajutor pentru mămica. Continue reading

Magazinul de muște

În ultima cameră, cea cu vedere la drum și brad în fața ferestrei, acolo era magazinul de muște. Chiar pe pervaz. Acolo se termina în fiecare duminică vizita părinților mei și bucuria mea. Oricât aș fi amânat momentul sau m-aș fi mințit că mai e mult până trebuie să plece, venea metalic ca o ușă de palier acel moment când tata zicea: gata iubito, noi trebuie să plecăm.

Ai mei veneau la țară să mă vadă în fiecare sâmbătă după-amiază, spre seară. Clocoteam încă de dimineață și timpul mi se părea că își bate joc de mine când o lungea atâta, ca slujba de duminică, și își dubla parcă dimensiunea, o oră părea două ore, două ore păreau patru și uite așa, trăiam sâmbetele la dublu, ca și cum săptămâna avea opt zile, șapte de așteptare și una de fericire. Mamaie mă îmbrăca mereu cu haine bune și mă certa să nu mă murdăresc, că vine mama și se supără. Eram curată și la păr și la unghii, eram dichisită, dar deși mă bucuram că vin ai mei, era ziua în care simțeam cele mai înalte tensiuni trecând pe deasupra curții noastre. Mamaie umbla de colo colo, vântul bătea prăfuit prevestind ceartă, teiul devenea din gălbui cenușiu, iar eu nu aveam voie să mă joc. Și în așteptarea asta, și jucăriile păleau plictisite, Dragoș tot trăgea iritat de mine să ne dăm în leagăn, să ne urcăm în cais, neînțelegând de ce brusc nu mai era voie. Mama mă găsise odată cu o bluză neasortată cu fusta și în picioare doar cu sandale, fără șosete. Urmase o ceartă urâtă între ele. Acum eram toți atenți să arăt corespunzător.

În sfârșit veneau ai mei. Continue reading

Luna în balon

Eram în mașină, veneam de la Măgura sâmbătă seara. Eram dărâmați după o zi caldă de lucru și era întuneric afară și o toropeală așa, la limita dintre somn și iritare. Numai la noi oboseala is so close to enervare. Și tăcând așa, copilul cu capul în palma mea sugând zgomotos din suzeta ei, soțul moțăind în față, mama zice deodată ia uitați-vă la lună. Ne uităm la lună. Unde? Cum unde, ce, sunteți chiori? Uite-o colo, mare cât o casă, aproape.

-Nu e luna, c’ești copil? a zis tata.

-Ba da, e luna. Vă spun eu că e luna, a zis mama. Nu am văzut niciodată o lună așa mare și așa aproape de pământ. Și așa roșie, a zis mama.

-Păi pentru că nu e luna, a zis tata. Continue reading