Vara, timpul bolborosea ca apa de mămăligă, stropind fierbinte și nu puteai să stai în preajma lui. Zilele se topeau ca o pastă galbenă și când plecam cu ai mei la mare sau la Buzău sau în vacanță la Târgu-Jiu, speram să găsesc la întoarcere vara în curte, așteptându-mă. Nu mă aștepta niciodată și timpul nu ținea cont de mine. Veneam înapoi toamna, când ai mei începeau serviciul în oraș și eu grădinița, la Măgura. O prindeam pe mamaie în pregătiri. Relua acum traseul în sens invers față de primăvară, refăcând înapoi drumul obiectelor de la bucătăria de vară spre cea de iarnă. Ne mutam din nou în căsuța de aur, unde aveam să ne înghesuim toate trei, bunica, mamaie și eu. Mutarea dura o săptămână și mamaie o pregătea minuțios. Întâi se dezvelea groapa cu var, de sub cais. Ne învârteam pe lângă ea o zi întreagă și deși ne spuneau să plecăm la joacă în altă parte, sfârșitul zilei ne prindea tot lângă groapă, eu plângând că Dragoș mi-a aruncat o jucărie în ea, el ca un chimist cu mâinile în șolduri, uitându-se fix in marea de var:
-Stai, nu mai plânge ca proasta. Stai să vedem dacă o dizolvă!