Cu Karenina în tren

Sunt în Gara de Nord, la linia 13. Trenul 402, vagon 22. Mă mir, câte vagoane să aibă trenul ăsta, cam cât distanța București-Buzău? Îmi place să merg cu trenul, nu am mai mers de mult și de câte ori mă duc la Buzău cu trenul, sunt din nou studentă, timpul n-a trecut și nici viața nu s-a schimbat. CFR-ul clar nu s-a schimbat, doar că nu mai merge nimeni global, adică absolut toți călătorii de pe această rută, fără bilet. Conceptul de naș în sensul de legătură de înrudire cu CFR a dispărut.
Pe peron văd trenul. Mă impresionează din prima, ca o persoană pe care știi că o vei iubi doar văzând-o la depărtare. Destinația finală e Chișinău, dar cu amabilitatea conductorului de tren, o să opreasca poate și la Buzău. E un tren de lemn, așa pare cel puțin acum noaptea, are niste țurțuri romantici până pe la mijlocul ferestrelor, ușile și ferestrele sunt mecanice și se închid și deschid cu cheia. La căldură nu merge căldura. Unde e locul micilor containere de gunoi nu sunt mici containere de gunoi. Trenul are multe vagoane albastre ca sarafanele mele din școala generală și două vagoane roșii precum cravata mea arsă cu fierul de călcat la un colț. Există și cușete cu draperii spălate ultima dată probabil când Chișinăul era al lui Gorbaciov și nu îl dădea nimănui. Scrie pe ele Căile Ferate ale Moldovei. Nu m-ar mira să deschidă somnoroasă obloanele Anna Karenina, întrebând: duduiță, da’ cât mai ie pân’ la Chișnău? Continue reading