Am fost convocați la o nouă ședință de bloc jos în holul de la intrare. Anunțul a fost – pentru prima dată în seria animală – pus la vizier, pe un A3 și pictat ca la noi la școala 15, de învățătoarea Vrăcioiu: niște mâzgăleli pe fond galben și scris cu litere speciale, roșii: ședință de bloc mâine la 20.30. Din veselia culorilor ai fi zis că mâine plecăm în excursie.
M-am grăbit să mă prezint la ședință. S-a început la timp. Ca să nu ajung deus ex machina cu liftul taman în mijlocul ședinței, am venit pe scări. De pe la etajul 2 auzeam urlete, murmure, o voce care încerca să le acopere pe celelalte. Am ajuns între ei. 20 de oameni vorbind simultan și cumplit de tare. Prima ședință inițiată în acest bloc a fost parfum, liniște edenică. Acum e iad. Noua președintă este o femeie mai mică decât mine, dar cu muuult mai puternică și descurcăreață decât mine. Contabilă în forul ei interior, dar și exterior, ea le spunea uriașilor din hol, cu urlet, printre urlete, că s-ar putea rezolva problema apei calde și a căldurii, dar cu ceva sacrificii din partea noastra, că există foarte mulți rău-platnici pentru a căror dare în judecată și pedepsire ea se luptă (in timpul ei liber și e și divorțată și cu un copil de vreo 5-6 ani), dar există și nereguli la administrație, facturi în alb, etc. Că ea a chemat un avocat și au sigilat toate documentele până mâine când vine o expertiză să vadă ce s-a întâmplat. Contractul cu RADET nu mai există (!) din 2005, ea vrea redeschiderea unui contract și negocierea lui în avantajul nostru. În fine, avea femeia fapte bune în program, dar la fiecare frază începută era întreruptă de o rafală de păreri contra, de babe care nu auzeau, de tanti grase care erau principial împotrivă, de bărbați care spuneau exact ce spunea și ea, dar mult mai tare și furându-i fraza din gură, de o turmă de copii printre care și al ei care se vânturau de la stânga la dreapta în alergătură.-Mami, mami, am o problemă e foarte gravă!

-Ce problemă? se oprea ea(președinta) speriată din urlatul către noi.
-Mi-e sete.
-Uite, du-te cu tanti!
Îl lua o tanti pe copil și îl ducea undeva să bea apă, într-o solidaritate spontană.
-Deci se poate rezolva, că am ajuns la directoarea de la RADET și la directorul de la APANOVA și am încercat să explic situația și lucru mare, eu i-aș spune progres, ei au acceptat să negociem și să cădem la înțelegere. Ne dau drumul la apă caldă dacă plătim un avans de 10% din cheltuielile totale.
-Ce sacrificii? Iar sacrificii? Nu am făcut mereu sacrificii? Și când era administrator Ion nu am făcut sacrificii ca să stea el liniștit cu banii nostri? Atâția bani furați…
-Dar nu se va repeta situația!
-Ete nu, ba se va repeta.
-Ion a murit.
-Nu era Sandu?
-Sandu era, am zis greșit.
(Sandu ăsta e un fel de Sandokan, tigrul Malaeziei. Apare în toate ședințele, fantomatic, și ne distruge buna nebunie nouă și încercările de progres ale noii președinte).
Intervenea în discuții și un grup de babe surde total, una avea aparat auditiv la ambele urechi și îi stăteau urechile ca la șoricei, nimic de râs, dar se trezea mereu în urmă și relua discuția de unde tocmai se terminase și ea vorbea pe fundal plângându-se că nu aude. Nebunia, care atingea adesea forme paroxistice, era curmată de un personaj hippy cu părul alb, fumând, cu ochelari, vesel și cocoșat care întrerupea mereu discuția de-abia devenită cursivă zicând:
– Domniță dragă, eu zic așa, dacă ne-am adunat aici, în acest cadru plenar hm hm(vorbea fuma tușea fuma toate cu acelasi stil), de ce nu ne spuneți ce e de făcut?
-Păi eu nu vă spun ce e de făcut? Eu ce fac aici? Eu tocmai asta fac. Vă spun ce e de făcut.
Hippiotul se tot băga în sufletul ei parcă vroia să o sărute, învăluind-o în aburi de fum.
Interveneau alții, solizi, cu ceafa groasă, dându-l brutal la o parte din intimitate:
-Lăsați, domle, femeia în pace. Să vorbească. Să ne lămurească.
Administratora (administartora ) din 2006:
– Nu ne va lămuri cu nimic. Vorbe. Numai vorbe. Așa ați făcut și cu Sandu. V-a dus de nas.
-Dă-l dracu pe Sandu. Iar vorbim de Sandu?
Mă rog, păruieli, discotecă, claxoane de tir. Nu se aude nimic. Idiotul blocului e cel mai implicat. Adică ăla care ne amenința cu bătaia că parcăm prea încet acum ceva vreme. Implicat și bine dispus, aplicând palme prietenești (câte 2) în dreapta și în stânga. Și el e campion al întreruptului, că n-apucă unul să înceapă o frază și el îl și întrerupe. Se bâțâie nervos pe picioare. Probabil nu și-a luat drogurile (știm cu toții că se droghează de la administratora care încă funcționează și în prezent, deși e incriminată pe față că a fost momâie și a mai și luat bani din vistieria blocului, că a făcut salarii aberante adminsitrației și a umflat facturi din plin). Deci idiotul, care în timp ce vorbește la ședință face și baby-standing cu toți pruncii blocului, îi tot urlă frumoasei soții să iasă din bloc cu copilul lor, că nu se poate manifesta eficient cu copilul în brațe. Se fumează cumplit. Tușim, muncim, plângim.

Ședința-urlet durează o oră și jumătate și încă nu s-a tras nici o concluzie, nu mai aud nici o voce distinctă, ci un vaiet general, s-au creat bisericuțe, un tânăr a venit să îi aduca în plen bani bătrânei lui mame, ea îl pupă, își povestesc câteva scene unul altuia tot în plină ședință, jumătate din grup felicită pe tânărul domn că e generos și nu și-a uitat mama, tânărul zâmbește intimidat și se retrage, publicul îl urmărește cu privirea, apoi către băbuță, admirativ:
-Eei? Ai văzut? Ai văzut ce băiat?! Cât ți-a dat? Vezi unde-i pui să nu ți-i fure careva. Unde îi pui?

Eu, cu capul plesnit de durere, am luat liftul și m-am retras. Din lift o auzeam pe temerara președintă-mamă-contabil-megafon: deci în concluzie, domnilor! Domnilor, mă aude cineva? Cum dacă am făcut zacuscă??? Păi ce, de-aia ne-am adunat aici? Io de unde să știu unde e domnul Toma?? La spital, are hernie, răspundea corul.
Cât urcam spre cerurile de la etajul 5, îmi zvâcneau timpanele de atâta liniște apărută brusc, precum căldura pe versantul însorit al muntelui.