În seara asta e iar ședință în M14. Pentru că la noi ședințele sunt literatură și nu prea au de-a face cu concretul, de aceea mă și duc. Între timp am dat copie după contractul aparatamentului și după buletin, în ideea înființării asociației de locatari. Am dat și semnatură că accept să plătim 6 lei pe lună mai mult, doar să scăpăm de datorii și să ne dea apă caldă. De ieri avem apă caldă. Cobor cu tot cu soț la parter, în holul blocului, unde se țin de obicei ședințele. Nimeni. Ne uităm buimaci unde sunt afișele, poate am greșit noi ora. Nici un afiș. Rupte dușmănește. Cine vine pe scari și ne recupereaza? Idiotul. Bătăușul. De curând, drăgălașul. Pe soț îl salută voios, cu o palmă grijulie pe spate.
-Vreți la ședință?
-Da.
-Haideți după mine. E la 1. E mai cald acolo.
Mergem la 1. Idiotul, care seamană cu Petre Țuțea, poartă un fes negru îndesat pe capul cu frunte îngustă. Ne împinge generos pe holul îngust, ca de cămin Grozăvești, și închide ușa după noi fără ca el să intre. E ca băiatul de la discotecă, îi impinge pe fraieri înăuntru.
Ședința se compune din câțiva oameni. Normal, s-a dat apă caldă, acum nu îi mai intereseaza pe frații creștini. Suntem împărțiți în două rânduri: unii pe peretele stâng și alții pe cel drept, într-un clar-obscur de să-ți întinzi șevaletul și să te apuci de măzgălit. Se fumează, desigur. Culmea, de data aceasta masa de oameni e disciplinată, o ascultă pe președintă ca pe mama lor. Noroc că nu pentru mult timp. Gloata se aglomerează ca manifestări. Avem de data aceasta trei elemente noi: domnul Toma care e din nou Fantoma, că s-a operat de hernie și vine ca un rege cu un sceptru în fund, merge grav, aplaudabil, cu privirea semeață, așteptând să îi sărutăm mâna. Mai e o doamnă nouă care vorbește și seamană cu Ana Blandiana. E administrator la alt bloc, dar are garsonieră aici și a venit și pentru a ne împărtăși, printre altele, cu vocea ei pitica, din experiențele ei. E educată și vorbește intelectual, dar asta nu impresionează pe nimeni, sar pe ea ca niște hiene. Deci această Ana Blandiana a blocurilor acceptă blând dând din cap, cu zâmbet și rotocoale de fum, cî e nedreptățită. Seamănă cu acei căței de la Dacia, care stăteau pe bancheta din spate sus și aveau un cap mobil. Și mai e o doamnă-bărbat, Cruela de Vil blondă și tare (cum ne-a plăcut nouă), care seamănă și vorbește precum Corina Chiriac. Deschide foarte des gura și mereu mă aștept să-i dea în sus cu strada Speranței la parter, dar ea îi dă cu legea, fondul de rulment, se enervează, amenință și ne dă bomba: sunt olteancă. Aaaaaaa. Un murmur de groază. Are atașat structurii ei un bărbat perpetuum mobile, care nu obosește să fie în continuă conexiune cu ea. Inițial ei au stat în spatele nostru. Corina Chiriac strigă ceva din spate către președintă, el o corectează în public nervos că mereu se bagă, că mereu încurcă borcanele. Că ea face confuzia între locatar și proprietar. Ea nu îi zice nimic, dar ușor ușor se desprinde de el și de noi și ajunge ambițioasă în față, că e și ea lider și campion, nu e de ea fundul cozii. Ajunsă în față, îi dă iar cu fondul de rulment, cu amenințările de amendă. Cine se duce țintă la ea s-o felicite? Soțul. ”Bravo dragă, bravo fata lu’ tata. Așa imi place.” Corina nici nu-l bagă în seamă. Probabil e beat.
Președinta încearcă iar să pună pe tapet probleme arzatoare, ăștia le dau jos la fel de vehement, pun altele, îl aduc în discuție pe Sandu, o înjură pe administratoră, care e de față și nu zice nimic, se înjură între ei că își aduc aminte de cheia de la uscător, de mașina parcată sau de un episod din copilaria de la Humulești, soțul meu pleacă cedând nervos, generația nouă face apel la bun simț și roagă să nu ne mai certăm, apar în scenă personaje din alte filme cum ar fi:
– un băiat cu bagaje enorme, venind de la Otopeni, în încercarea de a trece spre garsoniera lui. Îl blocăm cu ședința, deci stă pe loc și participă involuntar.
– o doamnă enervantă cu ochelari, care are o obsesie că i s-a comunicat greșit salariul administratorei și o repetă fiecăruia, creând iar murmure de fundal.
– soțul Corinei Chiriac, care e un fel de diavol de Bulgakov, apare mereu, când nu te aștepți, lângă tine, deși era la 5 m distanță acum o secundă.
– un băiat pe a cărui ușă s-a sprijinit un ședințist, băiatul (care evident nu voia să participe la ședință și mai era și mare restantier) a vrut să iasă din casă, a tot zis din interior vedeți că ies dar nu l-a auzit nimeni deci a ieșit, l-a dărâmat pe ăla care stătea sprijinit de ușa lui, l-a luat de pe jos pe ședințist, a tras ușa, a participat involuntar la ședință mâncând o felie de unt și trăgănd o concluzie (păi mersi, tu ai auzit ședința din pat, a protestat Petre Țuțea) și când astea de la adminsitrație l-au luat repede, ca pe o victimă ușoară: Andrei, ne dai niște bani? Andrei a zis: nțu categoric, dar vă respect să știți, acum mă duc să-mi iau pâine, a plecat, dar s-a întors că a uitat cheile în ușă, a plecat iar, s-a întors după 30 de minute cu o sticlă de apă minerală în brațe, a mai participat forțat la ședință o jumate de oră, a întrebat despre ce e de fapt vorba, alea iar i-au cerut bani, el a zis nțu și a intrat în casă, lăsând cheile pe dinafară în ușă, ăștia i-au ciocănit ca să deschidă, el nu a mai răspuns, ăștia au insistat, el nu a mai răspuns crezând că îi cer bani, soțul Corinei Chiriac a crăpat nițel ușa: na, mă, cheile, amețitule, că te încuiem pe dinafară. Ușa s-a închis, ședința a continuat cu certuri între Fantoma și domnul Pleșu (avem și așa ceva), între președintă și vechea administratoră, între Ana Blandiana și Corina Chiriac, care ne-a spus a dracu ședință, păi asta-i ședință, fir-ar a ciorilor, io care sunt inspector de șantier și am văzut de toate la viața mea, așa tâmpenie n-am văzut.
Între timp, din cauza locației bizare a ședinței, aceasta s-a mutat pe caloriferul de la capătul culoarului, pentru că ne-am tot împins în președintă, fiecare cu ideile lui și femeia a tot dat săraca în marșarier și a ajuns în capul celălalt al culoarului pe calorifer și noi pe ea, ca ciorile.
Ședința s-a încheiat așa:
Președinta a zis: deci în concluzie. Minoritatea se supune majorității. Și nu poți face bine cu de-a sila.
Soțul Corinei Chiriac, înveselit:
-Ca și în dragoste. Exact ca și în dragoste. Dar am o întrebare: noi nu ne mai culcăm? Eu vreau să mă culc. Cine se culcă cu mine să ridice mâna.