Oțet, încă ceva, cenușă fină.

Așa făcea bunica-mea cerneală,

Să scrie tata, când mergea la școală.

În sticla pătrățoasă își ținea

Lichidul magic ce năștea cuvinte,

Sub dopul sticlei se încarcera

O lume încă nenăscută pe foaia crudă de hârtie,

Tata scria încet, cu degete-copilărie.

Și între focul sobei și cerneală 

Era doar pasta acră, fluidă ca o smoală.