Deschisesem geamul, închisesem ușa. Suntem în 2013 și am în sfârșit ușă la birou. A plecat doamna consul care susținea că nu avem nevoie de uși, mai ales unii din noi. Că transparența e mai importanta decât frigul și că un pulovăr în plus e o cărămidă la temelia integrității. Am deci ce să închid. Mă așez pe scaun și citesc un e-mail complicat, despre un festival care ar putea avea loc, dar nu e sigur și ar putea fi internațional, dar e mai ales local. Sună telefonul. Răspund cu vocea mea de birou cu ușă, privind pe fereastră. Nu am voie să stau mult cu ușa închisă, ar deveni suspect. De aceea îmi doresc ca această convorbire să fie scurtă.
-Ați sunat la Departamentul de Cultură și Media. Cu ce vă pot ajuta?
O voce de bărbat mă ia cam tare:
-Alo? Cini sunteți dumneavoastră?
Repet numele meu și numele departamentului. Mai convins, bărbatul continuă, se simte totuși pe un teren mai sigur decât părea inițial:
– Ia ascultați aicișa, doamnă de ce v-am sunat. Să vă explic. Am întâmpinat de curând o situație bizară și puțin chiar ciudată. Io mă numesc Scurtu Gheorghe și sunt din Măcin. Ați auzit de Măcin ?
-Încă nu, dar nu o să se mai repete. De azi înainte o să știu de Măcin.
-Așa. Măcin e un sat, nu diparte de Carcaliu. Probabil nici de Carcaliu n-ați auzit, da nu-i nimica. De ce v-am sunat eu, doamnă? Mă numesc Scurtu Gheorghe și mama mea, în etate de 85 de ani, e de cinci ani paralizată la pat. Bine, nu stă chiar toată ziua în pat, e paralizată pe partea stângă, ba nu, mint, pe partea dreaptă și se mai mișcă, duce lingura la gură dar o bâltâcâie, merge așa, ușor pe lângă perete, cu baston, sta în fund, mă scuzați, și de-astea. Da de când s-a îmbolnăvit, când vorbește, se bâlbâie. Acuma, io de ce v-am sunat? Iaca, doamnă : de când s-a îmbolnăvit, are așa, niște previziuni. Premoniții, ca să le zic așa. Ei, și când o apucă premonițiile, nu se mai bâlbâie. Așa se manifestă la ea, nu știu, nu interpretez, că nu-s Dumnezeu. Ei, și acum vreo doi ani, când a dat la televizor ca s-au furat tablourile din Olanda, îi zic: ia uiti, bre, nenorociții ăștia au furat tablourile la oameni și cică le-au ars. Mama de colo, se ridică brusc în capul oaselor și, fără nici o bâlbâială, zice așa, de m-a și cutremurat: nu le-au ars, ascultă la mine. Tablourile nu sunt arse. Or să le găsească, dar până or să le găsească or să le scoată și pe nas ălora de le-au furat. Ei, și n-am mai luat-o-n seamă pa mama și a trecut timpul. Și ieri de-o zi, așa, din nimica, nici nu vorbeam de tablouri, mama zice fără bâlbâială: tablourile sunt la cuscru! Poftim!
-Care cuscru? întreb și eu, luată de firul narativ care se desfăcea de pe ghem.
-Cum care cuscru!? Că doar nu al meu. Cuscrul la unu din hoți. Eu de-aia v-am sunat. Să vă dau acest indiciu, ca să sunați pe procuror și să-i spuneți. Nu ziceți cine v-a zis, ziceți decât :cuscrul. Și or ști ei ce să facă mai departe. Ca doar câți cuscri pot să fie? Unul din hoți a copilărit cu mine aicișa, e tot din Măcin, de-aia mă și mir un pic sincer că n-ați auzit de satul ăsta, când era mic, era băiat serios, s-a prostit acuma, mare, copilăream la bunic’su în livadă, e chiar gard în gard cu noi și bunic’su avea o livadă pă partea dreaptă, acuma nu mai e, dar are alți pomi, numai că nu mai e livadă. Ei, și ăsta e deci unul din hoți. Primarul are o fată și e măritată cu un frate de-al hoțului, ăsta, leat cu mine care am copilărit eu cu el. E deci un cuscru. Și în fine, eu pot să vă mai ajut, dar să nu ziceți după aia că de unde, ce și cum. Deci eu atât vă zic : cuscru! Dați mai departe!
Ascult, cu ochii la ușa mea care stă închisă de ceva vreme. Ar fi cazul să o deschid cât mai repede.
-Bine, mulțumim de informație. O să transmit departamentului de poliție informația aceasta. Va mulțumim mult că ne-ați sunat.
-Bine doamnă, eu atât am avut de zis.
Și a încheiat repede:
-Aceasta informație de-ați utiliza, eu tare mult m-aș bucura.
Pe fundalul acestui accident liric, închid telefonul. Merg imediat să deschid ușa. Mă așez din nou pe scaun și decid să formez la departamentul de poliție. Data trecută îi sunasem să le spun că cineva, un inventator, vrea să facă plângere că i s-a furat proiectul aparatului de făcut timp. Acum, informația pare mai solidă. Ezit o clipă, totuși sun. Le spun totul și aștept. Urmează o tăcere ca o ușă de birou și în timp ce aștept ca cineva să râdă în hohote sau să mă certe nervos că sun cu asemenea amatorisme, vocea asistentei de la poliție mă aduce cu picioarele pe pământ:
-Cum naiba nu ai auzit de Măcin?? Am învățat și la școală! Relieful lui cuprinde trei forme de relief importante: munte, și anume Munții Măcinului, câmpie și luncă, și anume Lunca Dunării!