Mă duc la Buzau cu trenul de seară, sunt în gara. În mijlocul sălii de bilete sunt patru automate unde poți să îți cumperi card de călătorie fără să mai stai la coadă. Cu toate acestea, foarte puțină lume se îndreaptă către ele, mulți stau grămadă la cozi lungi. Îmi iau bilet, urmând conștiincios instrucțiunile din automat. Fericită ca un elev care a înțeles cerințele temelor, iau biletul din nișă și vreau să plec. Un băiat la vreo 27 de ani, în stânga mea, mă roagă să îl ajut.

-Bine, zic. De ce ai nevoie?
-Nu știu cum merg automatele astea.
Îi explic. Dau să plec, dar el mă roagă să stau puțin cu el, că nu merge. Am avut impresia că tocmai m-am întâlnit cu minele meu masculin. Mândră că în sfârșit ajut eu pe cineva la butoane și nu invers, l-am ajutat. Uitase să confirme că e de acord cu plata cu cardul.
-Gata, acum bagi cardul și de aici mai departe e simplu.
-Ok, mulțumesc, zice. Mă descurc.
Mă întorc să plec. În spatele meu îl aud pe băiat cum începe să țipe că îl electrocutează aparatul.
-N-are cum, mă întorc eu către el.
-Ba da, uite.
Și părea să îl doară și să îl arunce în sus când se apropia de automat.
-Ok, hai că bag eu cardul pentru tine. Ești de acord?
Fericit că i-am citit gândul, zice:
-Da, chiar vă rog. Mulțumesc.
Bag cardul.
-Acum gata, poți să bagi pinul, îi zic.
-Nu, mi-e frică.
-Hai nu te prosti! Cum să-ți fie frică? Bagă, dom’le, pinul.

-Nu vreți să mi-l introduceți dumneavoastră?
-Nu.
-Vă rog. Uite, mă electrocutează când mă apropii. Lucrez într-o multinațională, de acolo vin la ora asta și sunt foarte încărcat.
-Să-ți bag eu pinul? Și nu mă omori după aceea?
-Nu, vă promit. Vă dau, dacă vreți, și buletinul.
-Ce să fac cu el?
-Să vedeți că sunt băiat serios, dar mă electrocutez.
Cedez.
-Bine, zi pinul, șoptesc eu aproape de el.
El, din toți plămânii, fericit că îl ajut:
-1133! Ați băgat? 1133, da? Nu 1333. Că am mai pățit așa, e 1133. Da?
-Da! Acum gata, ia-ți biletul.
-Nu pot, că mă electrocutează. Doar știți.
Am ridicat biletul din nișă, l-am frecat de haină și i l-am înmânat, cu tot cu card.
Mi-a mulțumit ca Maicii Domnului.
-Urcarea în tren nu te electrocutează?
-Nu, sper ca nu.
-Mă chemi, dacă e, da? Voi veni negreșit.
Și atunci băiatul a zâmbit, băgând biletul în buzunarul de la piept, cu privirea omului care se descurcă orice-ar fi.