Dă-i cu gaz!

Astăzi e 7 ianuarie și e pentru mulți prima zi de muncă după concediu. Deși anul abia a început, atmosfera nu e de petrecere. Unii colegi sunt deja încruntați și se uita prin tine ca printr-o colivie ruginită. Nu salută și dacă ar putea, te-ar evita când treci pe hol. Dar holul e îngust și lung și nimeni nu poate evita pe nimeni. Atunci trecem unii pe lângă alții și dacă e prima întâlnire din zi, ne și salutăm. Nu s-au născut neapărat așa, încruntați. Unii chiar au fost niște bebeluși minunați și niște tineri șarmanți. Faptul că în prima zi de lucru a noului an sunt deja încruntați de parcă pe la ei nu au trecut sărbătorile e dovada că unii au început lucrul săptămâna trecută și asta le dă dreptul la încruntare mai mult decât celor care au început azi și care au îndrăzneala să intre pe ușă și să zică la mulți ani, un an nou fericit. Unii merg mai departe și chiar se pupă zgomotos, dar rapid pe obraz. Starea de euforie durează puțin și fiecare intră grăbit în birou lui, cu sentimentul urgenței. Cu același sentiment al urgenței părăsiserăm birourile în decembrie, când ne grăbeam să închidem calculatoarele să începem Crăciunul. Cel mai frumos eveniment este anticiparea, cum zice tata. Nu s-a întâmplat nimic în zece zile, nu s-a schimbat nimic în zece zile , niciun atentat, niciun tsunami, nicio tăiere de salariu și totuși ce diferență de stare între atunci și acum. Încă mai avem brad în bucătărie. Asta le dă unora sentimentul de sărbătoare și vacanță mai continuă. Anticiparea s-a dus, evenimentul s-a consumat, prelungim iluzoriu o stare. Continue reading