A murit Iordache. N-as fi crezut ca il prind murind. Oligofrenul satului parea de-o varsta cu Dumnezeu si deci era firesc sa inchida el lumea, cand o fi. Insa din greseala, din nebagare de seama, dintr-o raceala, a murit. Nu stiu cati ani o fi avut, a venit la noi in curte de cand sunt eu, de cand era tata si probabil si mai devreme de atat. Eu credeam ca rade, ca e fericit. Apoi mi-am dat seama ca scalambaielile lui erau semnul oligofreniei. Nu articula, zicea ceva ce nu intelegeam, gesticula. Intra in curte la noi dupa slujba de la biserica. Nu cerea nimic, dar ii dadea mamaie. Aveau ei doi o intelegere a lor, ca un contract surdomut. Mamaie stia ce sa-i da, el lua si multumea in felul lui. Nu statea la masa, se retragea sub nuc si manca sau bea acolo, sa nu deranjeze. Mamaie ii dadea sa bea in pahare de sticla, ale noastre. Dupa ce pleca, nu spagea si nici nu fierbea paharul. Iordache e curat, zicea. Da-l dracu, bagi toti cretinii in curte, zicea tataie.

La Iordache a ajuns plapuma de lana, grea, a lui Gabi, cand a murit. Si cand s-au schimbat vremurile si plapumele de lana au plecat la stramosi si in locul lor au venit pilotele usoare de la piata sau de la IKEA, tot la el au ajuns cele vechi.

Iordache mergea ca Charlie Chaplin. Il recunosteai dupa mers, din spate. Cand oamenii vechi au inceput sa dispara, Iordache nu a mers dupa slujba la cei noi. La noi venea in continuare, fidel si serios, in baza contractului surdomut cu mamaie, desi mamaie era demult la pat si in mintea copiilor. Astepta ca un caine sub nuc. Mama nu il agrea, ia mai du-te de aici cu strambaturile tale, sperii copiii. Hai, la revedere. Du-te la alta casa.
Iordache sta surdomut sub nuc. Tata ii dadea un pahar de tuica, in pahar de unica folosinta, il aruncam dupa aceea. Se schimbase patronul. Iordache zambea, gesticula fericit prin aer, multumea. N-a furat niciodata nimic, chiar daca pe masa ar fi gasit bani.
Cand a murit mamaie, l-am vazut pe Iordache dupa o gramada de ani. Era neschimbat. Statea sobru, grav, nu il mai vazusem asa niciodata. Stia ca la mort stai serios. Lumea iti da daca nu te scalambai. Privea ca un angajat caruia i-a murit patronul.

in ultimele luni, bunica-mea nu mai vedea departe si intelegea tot mai putin din ce se intampla in jur. Tata venea la ea mereu vinerea, dupa ore. O data a venit joi, mamaie a deschis usa cand a auzit cainele latrand si cu ochii departe, la poarta, a zambit. Cand s-a apropiat tata, n-a mai zambit. I-a spus cam dezamagita: tu erai? Am zis ca e Iordache.
L-am mai vazut la biserica acum un an. Venisem in sat sa facem parastas. Zambea, gesticula, era Iordache cel dintotdeauna. Stia ca la parastase poate sa fie el insusi, nu se supara nimeni. Era la fel. Neschimbat. A dat mana cu noi, ca niste vecini din alte vremuri.
Imi imaginam ca o sa il vad si la moartea mea jucand bine rolul seriosului. Acum na, am auzit ca a murit. Satul fara Iordache e ca circul fara clovn. Vor mai fi cu siguranta alti cersetori roind dupa oameni, la biserica. Iordache insa, nobil, curat, politicos si discret avea clasa.
A fost casatorit de trei ori. Cu Maria muta, cu Schioapa si cu Aia de la Ciuta. Toate l-au parasit, casa a fost pe numele lui. Tanti Silvia chiar a zis ma cum dracu a stat tampitu asta cu trei muieri, urat si idiot si stramb cum era, iar eu, de cand a murit Nicu, nu gasesc unul mai de Doamne ajuta, desi vorba aia, arat bine, am casa mea, fetele sunt aranjate, mi-a facut gineri-miu baie cu apa calda, cum?!