Nici n-ai zice că e posibil. Vara ar muri de ciudă să știe cum iarna eu și fetele, fetele și cu mine, plutim pe deasupra trandafirilor, în mica gradină din fața balconului. Ca atunci când visezi că zbori, zboruri mici, la altitudine joasă, sfidând limitele firii. Zăpada e cât gardul și noi trei facem semne de întrebare, acolade, opturi, treiuri cu placa pe zăpadă și puțin sub noi, nebănuiți și stagnați, sunt trandafirii. Va mai trece mult până când frumusețea lor va sparge zăpada, coaja crengilor uscate. Până atunci, noi plutim.