Nu stiu alta situatie care sa ma trimita instantaneu in extaz decat aceea cand din noiembrie pana in martie dau drumul la aeroterma. Nici nu mai stie lumea ce e aia aeroterma. Termenul acesta se folosea in copilaria mea si multa lume avea procurat ilicit acest fruct interzis gratie caruia supravietuiam cam 5 luni pe an. Aeroterma era o cutie a fericirii, rosie, cu trei butoane, cu un zgomot puternic, dar foarte sigur si reconfortant. Daca aeroterma mergea, totul in viata mergea. In apartament era frig. Cu mana inghetata, abia reuseam sa bag cheia in broasca. Descuiam, intram cu frica sa nu intre cineva dupa mine, incuiam. Dadeam ghiozdanul jos, geaca, fularul, manusile, caciula nu. Pestele de la cap se incalzeste. In casa era un ger static, ca in biserici, ca intre munti. Nimic nu clintea monolitul de frig care parca impingea peretii departe unul de celalalt si apartamentul nostru cu doua camere mi se parea dintr-o data mai mare. Nu am sa uit niciodata frigul acela solemn din casa. Stiam insa ca am un dusman impotriva lui: aeroterma rosie. Trei butoane, unul pentru aer rece, unul pentru aer caldut si unul pentru aer fierbinte. Pe primele doua nu le-am folosit niciodata separat, numai pe toate trei, si chiar si asa as fi dorit sa existe cinci sau sase butoane, sa se faca peste tot cald, cat mai repede.

Doua frici aveam cand intram in casa: ca nu e curent, si atunci micul meu prieten ar fi stat inmarmurit, inghetat si el, in mijlocul casei, fara nicio putere magica. Cealalta frica era Cretu. Continue reading →