Din toate activitățile domestice legate de mersul casei, cel mai mult îmi place să merg la piață. Nu doar îmi dă un sens, nu doar mă readuce într-o stare de sănătate firească, mai ales la cap, ci mă pune în contact cu universul. Dacă vrei să știi cum arată adevărata Românie, nu mall-ul e, cred eu, oglinda, ci piața. Nu mai zic de atemporalitate, că nu m-ar crede nimeni. Piața să n-aibă timp?? Tocmai piața, care e conectată strâns la mersul economic al lumii, la agricultură, la politic? La mine în cap nu e așa. Eu simt piața ca pe o enclavă cu surse proprii de autoalimentare, acolo parcă nu există boli, moarte, frică, apocalipsă, amenințări geopolitice. Lumea trăiește intens la umbra frunzelor de salată, sub stropii de pe coaja căpșunilor, lumea se hrănește cu imaginea mormanelor roșii de ardei, ridichi, se respiră aerul de pâine coaptă și muzica pieței este strigătul peste tarabă al celor care vând sursa vieții cu mâinile lor înnegrite de pământ. Nici concurență prea mare nu e. Dacă femeia cu basma nu mai are busuioc, strigă peste trei rânduri de tarabe frumos aranjate la consăteanul ei:
-Costică, mai ai tu, mă, busuioc, că al meu s-a terminat? Are fata asta nevoie.
În piață se repară obiectele vieții, se revopsesc, se copiază chei de la casele lumii, se găsește orice, se imită luxul, se inventează variante mai ieftine la lucrurile inaccesibile, se repară ceasuri, deși prin piață nu trece timpul, se repară fermoare, se face tiv la fuste, se găsesc mileuri și alte obiecte de care nu mai are nevoie nimeni. Nimeni. De aceea îmi place în piață. Continue reading →
