Dealul venea la mine în multe feluri. Venea în fiecare seară, când treceau spre casă ca într-o transhumanță cotidiană vitele de la păscut și stăpânii lor, cu spatele aplecat de grămezi de crengi și nuiele pentru foc. In fruntea armatei de păstori era mereu Dragoș, neobosit ca un rege cu părul de aur. Apoi dealul venea la mine când Gică ne aducea din pădure o creangă mare sau chiar un pui de fag, de Sfântul Gheorghe. Îl puneau pe lângă casă, într-o găleată de tablă. Îmi era milă de el și-l vedeam cum se ofilește de dorul pădurii din care fusese smuls.

Și mai venea dealul la noi toamna, când Varvara ne aducea pe neașteptate un sac mare de ghebe. Continue reading →