Duminica după slujbă, mai ales de primăvara până toamna, nea Vasile Gulea venea la noi la masă, deși avea nevastă. Pentru mine era o sărbătoare să avem pe cineva la masă, nu pentru că am fi mâncat ceva deosebit, deși mamaie făcea sâmbăta prăjituri pentru a doua zi, că e duminică, or făcea gogoși sau clătite, tocmai pentru că la noi în curte, unde toată lumea muncea din greu și nu stătea nimeni niciodată, duminica era o zi de pauză exact cum scrie în biblie. Îmi plăcea duminica și pentru că dacă venea la noi nea Vasile, ne povestea. Și nu era doar povestea, era întreg ritualul. Masa dreptunghiulară din mica bucătărie, care de obicei era la fereastră, era trasă in mijlocul camerei, de-a lungul patului, ca să încăpem cu toții. De la pian se aducea scaunul verde lăcuit, pentru nea Vasile. Bunica era veselă. Tataie nu era mutros. Nea Vasile nu zicea bună ziua, intrând pe ușă, ci: bucuroși de oaspeți? M-am întâlnit cu femeia asta (mamaie) și n-am mai scăpat de ea, nu și nu că să vin la masă. Continue reading →