Și iarna și vara rufele se spălau în copaia de lemn, pe care tataie o aducea din pod, dis de dimineață, în căsuța de aur. Bunica dedica o zi pe săptămână acestei operațiuni. Rufele se lăsau la înmuiat încă din zori, în apa încălzită pe sobă. Bunica rădea cu răbdare săpun de casă direct în copaie, pe o răzătoare veche, ruginită. Fiecare gest avea durata și mica lui ceremonie. Eu o urmăream de la distanță, copiind în ligheanul emailat pe care mi-l dăduse mamaie pentru păpuși, gesturile ei. Bunica aducea cu găleata apă de ploaie, strânsă în niște butoaie de lemn puse direct sub streașină și acoperite, când nu ploua. Continue reading
Lungul drum al rufelor către noapte
1