Duminica după slujbă, mai ales de primăvara până toamna, nea Vasile Gulea venea la noi la masă, deși avea nevastă. Pentru mine era o sărbătoare să avem pe cineva la masă, nu pentru că am fi mâncat ceva deosebit, deși mamaie făcea sâmbăta prăjituri pentru a doua zi, că e duminică, or făcea gogoși sau clătite, tocmai pentru că la noi în curte, unde toată lumea muncea din greu și nu stătea nimeni niciodată, duminica era o zi de pauză exact cum scrie în biblie. Îmi plăcea duminica și pentru că dacă venea la noi nea Vasile, ne povestea. Și nu era doar povestea, era întreg ritualul. Masa dreptunghiulară din mica bucătărie, care de obicei era la fereastră, era trasă in mijlocul camerei, de-a lungul patului, ca să încăpem cu toții. De la pian se aducea scaunul verde lăcuit, pentru nea Vasile. Bunica era veselă. Tataie nu era mutros. Nea Vasile nu zicea bună ziua, intrând pe ușă, ci: bucuroși de oaspeți? M-am întâlnit cu femeia asta (mamaie) și n-am mai scăpat de ea, nu și nu că să vin la masă. Continue reading
Author Archives: Ana Androne
Lăsata Secului în A13
-Nouă ne place să ținem la tradiții, așa am fost noi crescuți, zice Violeta de pe scaun, învârtind în cafea. Chemăm nașii pe la noi, sunt niște oameni foarte drăguți, eu am făcut meditație cu ea la mate, că nu mă prea pricepeam, de fapt și eu și soră-mea și fii-miu. E, și i-am chemat pe la noi, că duminică s-a lăsat sec. Nu poți să începi postul fără Lăsata Secului. Și din patru, cât am zis că o să fim cu toții, am fost de fapt 12. Noroc că eram pregătită, făcusem la bunătăți cât pentru o săptămână, am fost deci 12, dar tot a rămas o grămadă de mâncare, am dat și lor, la toți zece, fără noi doi adică, mâncare la pachet, când au plecat, să ia cu ei, i-am dat și lui Cristi care a venit cu proasta lui, o șleampătă, avea un sacou cică așa se poartă, da’ i-am și zis de la ce seconhen ți l-ai luat, s-o fi supărat, nici nu mă interesează, deci așa, le-am dat și lor să ia acasă, că farfuza nu gătește, cică mami nu a pus-o la treburi de-astea niciodată, păi la ce treburi te-a pus atunci, dacă aia nu, aia nu, aia nu? Noroc că a venit dup-aia Mihaela pe la mine, se întorseseră din Spania, tocmai ce veneau de la aeroport, nici n-am știut că urma să plece, de obicei știu. Așa, deci i-am dat și ei și tot a mai rămas. Am gătit ca nesătula, o grămadă de mâncare, ce-o fi fost în capul meu, da’ ce făceam dacă veneau doar nașii, ce făceam cu atâta mâncare, numai io și Nelu? Deci am făcut friptură de porc. Nu, stai așa, să încep cu începutul. Deci la aperitive am facut ouă umplute cu maioneză făcută de mine, ciuperci la cuptor cu mujdei și maioneză, mezeluri, salată de boef și măsline și brânză, de-astea. Apoi am avut supă de găină de țară cu tăiței făcuți de mine, foarte grasă. O bunătate. Apoi am avut friptură de porc, cârnați și pește prăjit. Tot cu usturoi și mămăliguță. Și la sfârșit un tort diplomat făcut de mine și niște cornulețe cu untură, că îmi rămăsese untură de la porc. Am mâncat toți de ne-am umflat. Nașii s-au rostogolit către mașină, de-abia mai mergeau. Da ce să facem, așa-i tradiția. La Lăsata Secului dai o masă mare și nașii vin la fini și te pregătești de post. Ca să reziști în post, adică să ai rezerve, cum ar veni. Că nu poți să începi postul fără Lăsata Secului așa cum am prins-o și noi, din moși strămoși. Așa suntem noi, românii, credincioși și așa am pomenit.
-Frumos. Mai rar auzi așa ceva, mai ales la oraș. Și vrei să ții tot postul?
-Cine, eu? A, dar eu nu pot să țin post. Nici Nelu nu ține. Și daca nici el nu ține, atunci eu cum să țin? Nu. Luni am făcut o fripturică de curcan, i-am și zis lu Nelu hai să mâncăm și noi niște carne mai ușoară, ce naiba, că a început postul.
Găsește cuvinte cu același sens opus
Cu soarele în spate ca un ghiozdan de aur, intrăm în Oficiul 45 de la Piața Miniș. Împing căruțul și cât mă așez la o coadă lungă în sinistra locație, îi zic Copilului Mare: auzi, ia uită-te tu după cercel. N-avem nicio șansă, dar uită-te, te rog.
Cu o săptămână înainte, Copilul Mic fusese cu soțul la poștă și se întorseseră fără un cercel de aur, în formă de gărgăriță. Știm cu toții că gărgărițele zboară repede, deci aveam zero speranțe să-l mai găsim.
-Ăsta adică?, se ridică într-o secundă de jos Copilul Mare.
-Daaaaa!!!!!! am țipat eu de parcă s-ar fi aruncat in Niagara fără costum de baie. Unde l-ai găsit??? Continue reading
Fluturi în Singer
Printre bucăți de materiale colorate ca niște fluturi supradimensionați, mamaie croia un drum magic din ațe, bolduri și însăilări indescifrabile care se termina cu o rochie sau o bluză sau un pardesiu. Deși stăteam lângă ea cât dura acest proces de transformare a metrajelor în obiecte identificabile, nu înțelegeam nimic din etapele lui, puzzle-ul era mai mare decât mine. Îmi plăcea să asist însă la climaxul cu care se încheiau mișcările mâinilor ei, glisarea peticelor unele pe lângă altele ca oamenii într-o stație de metrou, călătoria lor din sacoșa clientei pe masa de lucru, apoi pe jos, apoi pe mașina de cusut Singer și din nou pe masa de lucru și apoi pe corpul clientei când venea la probă și iar pe mașina de cusut și iar pe masă și cu cât ne apropiam de final, mamaie trăgea tot mai tare ca la un maraton textil și cu cât ea se micșora cumva sub greutatea acestui efort de creație, cu atât creștea și căpăta contur piesa la care lucrase. În sfârșit, pătratele perfecte și cele cu un colț mușcat de foarfecă și semicercurile și resturile aparent inutilizabile deveneau o rochie perfectă, pe care mamaie o călca atent ca pe o bijuterie, o agăța pe umeraș și o punea pe ușa șifonierului, apoi îmi spunea: să nu te atingi de ea, azi vine femeia și o ia. Și venea femeia și rochia de-abia născută dispărea ca un fluture de-o zi, la a cărui complicată apariție asistasem vreme lungă. Continue reading
Albă ca Zăpada
Grădinița se încheia mereu cu o serbare amplă în care cei câțiva copii ofeream un spectacol întregului sat, pe scena Căminului Cultural. Nu era puțin lucru. Ne pregăteam cu sârg cu câteva luni înainte ca să fim câteva ore vedete. Doamna educatoare ne punea să repetăm rolul săptămâni în șir în clasa noastră mică cu scaune gri. Teiul mare din curte ne umbrea ferestrele și își presa crengile de geamul clasei, vrând și el înăuntru la repetiții. Înăuntru, noi am fi vrut să fim în locul lui, afară. Repetam ca papagalii poezii și fragmente de texte, de multe ori neînțelegând ce ziceam. Dragoș avea o voce sonoră și sigură și îl auzeam cum trecea dimineața cu mare zel cu vitele spre deal, când îl punea bunică-sa la treabă și nu avea voie să se joace cu mine: Dar deschideți poarta, turcii mă-nconjor, vântul suflă rece, treci Diano înapoi, tâmpito, treci fă înapoi, unde te crezi, deci vântul suflă rece, rănile mă dor. Deci, încă o dată: dar deschideți poarta, turcii mă-nconjor, vântul suflă rece, rănile mă dor. Până și vacilor li se luase de atâtea poezii fără sens. Continue reading