Monthly Archives: January 2019

Somnul din oglindă

Posted on by
Reply

Copilul Mic adoarme greu și doarme vâscos și se teme de somn ca de o nălucă. Câteodată are coșmaruri cumplite. Dar de cele mai multe ori nu vrea pur și simplu să se culce. Pierdem ore întregi să o culcăm și mereu ne fentează, deși pășim ca niște umbre și unul din noi stă lângă patul ei, să nu îi fie urât. Dialoghează 5 minute, apoi refuz să îi mai răspund și asta nu o împiedică să monologheze, spunând rolul ei și al altora de la serbarea trecută – deși la serbare nu a scos un cuvânt- sau cântând sau verificând de zeci de ori dacă are iepurele și sticla de apă cu ea sau rugându-mă pe mine să verific sau pitind obiecte sub pătură sau scăpând obiecte de sub pătură, pe jos. Aseară, după spectacolul de rutină, s-a făcut liniște. Am ridicat capul plină de speranță, ca o căprioară când crede că vânătorul s-a răzgândit. Liniște încă. Mă ridic ca și cum nu aș avea oase, ca să nu fac zgomot. Ca Houdini plutesc spre hol. Mi-e frică să mă bucur deja de libertate. Dacă a adormit, asta înseamnă că am timp să fac duș și să citesc ceva. Și să termin rochița. Și să-mi șterg unghiile. Poate chiar să îmi dau cu altă ojă. Și să calc de azi hainele pentru mâine. Pentru toți.

-Mami!

Îngheț, deși pluteam.

-Da? zic fără voce.

-Vreau o oglindă.

Mirarea îmi dă glasul înapoi.

-O oglindă? La ce-ți trebuie o oglindă acum, pe întuneric?

-Păi e pentru când adorm, nu pentru acum. Vreau să văd cum îmi stă când dorm.

Toamna Varvara

Posted on by
Reply

Dealul venea la mine în multe feluri. Venea în fiecare seară, când treceau spre casă ca într-o transhumanță cotidiană vitele de la păscut și stăpânii lor, cu spatele aplecat de grămezi de crengi și nuiele pentru foc. In fruntea armatei de păstori era mereu Dragoș, neobosit ca un rege cu părul de aur. Apoi dealul venea la mine când Gică ne aducea din pădure o creangă mare sau chiar un pui de fag, de Sfântul Gheorghe. Îl puneau pe lângă casă, într-o găleată de tablă. Îmi era milă de el și-l vedeam cum se ofilește de dorul pădurii din care fusese smuls.

Și mai venea dealul la noi toamna, când Varvara ne aducea pe neașteptate un sac mare de ghebe. Continue reading →

Fulgi pe frunte

Posted on by
2

Astăzi a fost Boboteaza. În Titan nu se simte religiozitatea mai deloc și pe nicăieri, însă  dacă ajungi la una din bisericile din cartier, vezi aceleași fețe adunate la slujbă, le vezi o dată și apoi a doua oară și realizezi că sunt de-ai locului, ca locuitorii unui sat unde nu lipsește nimeni de la slujbă.

Astăzi biserica era arhiplină și curtea la fel, cu oameni împărțiți în două cozi în așteptarea aghiasmei mari care să picure în sticlele lor aduse de acasă, ca o licoare netăgăduit eficientă ascunsă sub sigle Dorna, Pepsi Cola, Seven Up. Afară ningea și era destul de frig. Când s-a terminat apa din butoaie, toți preoții au ieșit afară și au slujit apă nouă pe o mică scenă de lemn, printre oameni. Aveau cu ei icoana și Evanghelia. Fulgi mari cădeau peste covorul de lână aruncat peste scenă, peste icoane, pe paginile cărții și pe frunțile lor preoțești.

Și chiar și pentru cineva fără sensibilitate religioasă, imaginea aceasta cu o slujbă în aer liber, printre fulgi și sute de oameni și 5 preoți cu capul descoperit povestind de botezul lui Isus și ținând în mâini o Evanghelie ninsă avea ceva din sinceritatea nedisimulată a unei secvențe din zorii istoriei care ne-a adus aici, în curți de biserici. Parcă simțeai stropii apei Iordanului pe ceafă și așteptarea aceea mirată, ca în fața unui miracol căruia îi aștepți efectul, care urmează întotdeauna unui botez.