O despărțire curată

Făceam baie sâmbăta, că a doua zi mergeam la biserică. Baia, cu gresie, faianță și cadă, era în casa mare. Pe vremea aceea, să ai baie ca la oraș, în casă, cu cadă și veceu, era o raritate. Cumva ne mândream cu asta, că tataie era așa priceput. Numai  că exact ca orice raritate, nici nu o foloseam. Era ca o bijuterie pe care ți-o pui la ocazii, apoi când vii acasă o pui din nou în cutia ei și o îndeși în sertar, să nu se strice. Așa foloseam noi baia. Bunica nu venea niciodată în casa mare să facă baie. Nu se simțea în largul ei în lumea nouă la care lucra tataie. Ea avea ritualul ei sâmbătă seara, începea devreme pentru că se mișca greu din cauza spatelui aplecat, dar și pentru că toate operațiunile durau mult. Căratul apei de ploaie, că nu era bună cea de fântână, datul copăii de lemn jos din pod, pregătitul hainelor curate, săpunul de casă, gazul pentru păr, pieptenele de os, încălzitul apei pe sobă. Toate durau. Bunica se spăla în căsuța de aur, unde locuiam cu toții. Doar sâmbătă seara drumurile noastre se separau. Continue reading

Malu relativ

-Este Malu prost or nu este? V-am spus la toate că este!

-Și de ce, mă rog, zici că e prost? Ce a făcut de zici că e prost?

-Păi s-a însurat cu Corina care știe toată lumea ce fel de poamă e. Când te însori, oricât ai fi de luat de val, că ești îndrăgostit, că nu mai poți de iubire, că așa și pă dincolo, nu verifici și tu, nu întrebi și tu mă da ce trecut o fi având fata asta? Să nu te trezești că e prea târziu și după aia ce mai faci, apare și copilul, mai poți să te desparți? Poți, da mai greu. Și suferă și copilul. Complicat.

-Lasă că s-a interesat el, a știut că a mai umblat și ea, na, ca tot tineretu’ din ziua de azi, ce, mai e ca pe vremea noastră? O mai fi umblat și ea, da’ de când e cu el, gata, s-a potolit. Plus că s-a orientat și el, și-a dat seama că el cu patru frați, cu ce să se aleagă din sărăcia aia de la mă-sa, acolo, la câmp? Așa, ea singură la părinți, are ceva avere și de la mă-sa mare și de tac-su mare, teren, vie și colo și colo, grădină și colo și colo, e, tot se adună, nu poți să zici. De la mă-sa ce-ar fi luat Malu? Praful de pe tobă. Continue reading

De la poarta din fundul grădinii până la cer

Atelierul de tâmplărie era mereu descuiat, cel mai adesea ușa era deschisă la perete. Oricine era binevenit. Doar rar, iarna mai ales, tataie încuia ușa ca să nu intre frigul sau dacă avea de efectuat vreo operațiune complicată și cu unelte periculoase, la care eu l-as fi încurcat. În rest, eram aproape tot timpul în atelier, făcând paturi sau mese pentru păpuși, din resturi de la materialele lui și patru cuie.

-Nu îți dai cu ciocanul în degete, nu-i așa? Că ne omoară mă-ta mare.

-Nu, nu, îl asiguram eu cu convingere, dându-mi cu ciocanul în degete și sărind într-un picior de durere.

El se făcea că nu observă, eu mă făceam că nu mă doare cu adevărat. Treaba mergea ca unsă. La fel și relația noastră de colegi de atelier. Continue reading

Dincoace de tunel

Duminica după slujbă, mai ales de primăvara până toamna, nea Vasile Gulea venea la noi la masă, deși avea nevastă. Pentru mine era o sărbătoare să avem pe cineva la masă, nu pentru că am fi mâncat ceva deosebit, deși mamaie făcea sâmbăta prăjituri pentru a doua zi, că e duminică, or făcea gogoși sau clătite, tocmai pentru că la noi în curte, unde toată lumea muncea din greu și nu stătea nimeni niciodată, duminica era o zi de pauză exact cum scrie în biblie. Îmi plăcea duminica și pentru că dacă venea la noi nea Vasile, ne povestea. Și nu era doar povestea, era întreg ritualul. Masa dreptunghiulară din mica bucătărie, care de obicei era la fereastră, era trasă in mijlocul camerei, de-a lungul patului, ca să încăpem cu toții. De la pian se aducea scaunul verde lăcuit, pentru nea Vasile. Bunica era veselă. Tataie nu era mutros. Nea Vasile nu zicea bună ziua, intrând pe ușă, ci: bucuroși de oaspeți? M-am întâlnit cu femeia asta (mamaie) și n-am mai scăpat de ea, nu și nu că să vin la masă. Continue reading

Lăsata Secului în A13

-Nouă ne place să ținem la tradiții, așa am fost noi crescuți, zice Violeta de pe scaun, învârtind în cafea. Chemăm nașii pe la noi, sunt niște oameni foarte drăguți, eu am făcut meditație cu ea la mate, că nu mă prea pricepeam, de fapt și eu și soră-mea și fii-miu. E, și i-am chemat pe la noi, că duminică s-a lăsat sec. Nu poți să începi postul fără Lăsata Secului. Și din patru, cât am zis că o să fim cu toții, am fost de fapt 12. Noroc că eram pregătită, făcusem la bunătăți cât pentru o săptămână, am fost deci 12, dar tot a rămas o grămadă de mâncare, am dat și lor, la toți zece, fără noi doi adică, mâncare la pachet, când au plecat, să ia cu ei, i-am dat și lui Cristi care a venit cu proasta lui, o șleampătă, avea un sacou cică așa se poartă, da’ i-am și zis de la ce seconhen ți l-ai luat, s-o fi supărat, nici nu mă interesează, deci așa, le-am dat și lor să ia acasă, că farfuza nu gătește, cică mami nu a pus-o la treburi de-astea niciodată, păi la ce treburi te-a pus atunci, dacă aia nu, aia nu, aia nu? Noroc că a venit dup-aia Mihaela pe la mine, se întorseseră din Spania, tocmai ce veneau de la aeroport, nici n-am știut că urma să plece, de obicei știu. Așa, deci i-am dat și ei și tot a mai rămas. Am gătit ca nesătula, o grămadă de mâncare, ce-o fi fost în capul meu, da’ ce făceam dacă veneau doar nașii, ce făceam cu atâta mâncare, numai io și Nelu? Deci am făcut friptură de porc. Nu, stai așa, să încep cu începutul. Deci la aperitive am facut ouă umplute cu maioneză făcută de mine, ciuperci la cuptor cu mujdei și maioneză, mezeluri, salată de boef și măsline și brânză, de-astea. Apoi am avut supă de găină de țară cu tăiței făcuți de mine, foarte grasă. O bunătate. Apoi am avut friptură de porc, cârnați și pește prăjit. Tot cu usturoi și mămăliguță. Și la sfârșit un tort diplomat făcut de mine și niște cornulețe cu untură, că îmi rămăsese untură de la porc. Am mâncat toți de ne-am umflat. Nașii s-au rostogolit către mașină, de-abia mai mergeau. Da ce să facem, așa-i tradiția. La Lăsata Secului dai o masă mare și nașii vin la fini și te pregătești de post. Ca să reziști în post, adică să ai rezerve, cum ar veni. Că nu poți să începi postul fără Lăsata Secului așa cum am prins-o și noi, din moși strămoși. Așa suntem noi, românii, credincioși și așa am pomenit.

-Frumos. Mai rar auzi așa ceva, mai ales la oraș. Și vrei să ții tot postul?

-Cine, eu? A, dar eu nu pot să țin post. Nici Nelu nu ține. Și daca nici el nu ține, atunci eu cum să țin? Nu. Luni am făcut o fripturică de curcan, i-am și zis lu Nelu hai să mâncăm și noi niște carne mai ușoară, ce naiba, că a început postul.