Maria Limbutu s-a născut demult. Ca toate femeile din Măgura, până în 50 de ani nu a purtat basma, apoi a purtat basma. E o linie sigură în viața unei femei de la țară care delimitează capul liber de capul acoperit. Am citit că femeile începeau să poarte basma din momentul măritișului. Nu știu dacă regula aceasta a funcționat vreodată la Măgura sau dacă a existat, eu nu am prins-o.
Maria Limbutu se chema așa în acte. Toți o știau de Rica, iar cei mai tineri ca ea o strigau tanti Rica.
Locuia peste drum de noi, pe deal și ani de zile a fost un fel de spion, vezi să nu te vadă Rica, vezi să pui un capac pe oală când te duci la bucătărie, să nu mai vadă și Rica ce am mâncat, nu număra banii în curte, că te vede Rica și zice că învârtim banii cu lopata. Rica era undeva la jumătatea drumului spre Dumnezeu. Puțin deasupra noastră, că avea casa în deal, ea era deci ochiul atoatevăzător și mai sus, fără să dea semne că mereu vede ce am mâncat la prânz sau cât a adus poștașul pensia, Dumnezeu și sfinții. Continue reading →