Lăsata Secului în A13

-Nouă ne place să ținem la tradiții, așa am fost noi crescuți, zice Violeta de pe scaun, învârtind în cafea. Chemăm nașii pe la noi, sunt niște oameni foarte drăguți, eu am făcut meditație cu ea la mate, că nu mă prea pricepeam, de fapt și eu și soră-mea și fii-miu. E, și i-am chemat pe la noi, că duminică s-a lăsat sec. Nu poți să începi postul fără Lăsata Secului. Și din patru, cât am zis că o să fim cu toții, am fost de fapt 12. Noroc că eram pregătită, făcusem la bunătăți cât pentru o săptămână, am fost deci 12, dar tot a rămas o grămadă de mâncare, am dat și lor, la toți zece, fără noi doi adică, mâncare la pachet, când au plecat, să ia cu ei, i-am dat și lui Cristi care a venit cu proasta lui, o șleampătă, avea un sacou cică așa se poartă, da’ i-am și zis de la ce seconhen ți l-ai luat, s-o fi supărat, nici nu mă interesează, deci așa, le-am dat și lor să ia acasă, că farfuza nu gătește, cică mami nu a pus-o la treburi de-astea niciodată, păi la ce treburi te-a pus atunci, dacă aia nu, aia nu, aia nu? Noroc că a venit dup-aia Mihaela pe la mine, se întorseseră din Spania, tocmai ce veneau de la aeroport, nici n-am știut că urma să plece, de obicei știu. Așa, deci i-am dat și ei și tot a mai rămas. Am gătit ca nesătula, o grămadă de mâncare, ce-o fi fost în capul meu, da’ ce făceam dacă veneau doar nașii, ce făceam cu atâta mâncare, numai io și Nelu? Deci am făcut friptură de porc. Nu, stai așa, să încep cu începutul. Deci la aperitive am facut ouă umplute cu maioneză făcută de mine, ciuperci la cuptor cu mujdei și maioneză, mezeluri, salată de boef și măsline și brânză, de-astea. Apoi am avut supă de găină de țară cu tăiței făcuți de mine, foarte grasă. O bunătate. Apoi am avut friptură de porc, cârnați și pește prăjit. Tot cu usturoi și mămăliguță. Și la sfârșit un tort diplomat făcut de mine și niște cornulețe cu untură, că îmi rămăsese untură de la porc. Am mâncat toți de ne-am umflat. Nașii s-au rostogolit către mașină, de-abia mai mergeau. Da ce să facem, așa-i tradiția. La Lăsata Secului dai o masă mare și nașii vin la fini și te pregătești de post. Ca să reziști în post, adică să ai rezerve, cum ar veni. Că nu poți să începi postul fără Lăsata Secului așa cum am prins-o și noi, din moși strămoși. Așa suntem noi, românii, credincioși și așa am pomenit.

-Frumos. Mai rar auzi așa ceva, mai ales la oraș. Și vrei să ții tot postul?

-Cine, eu? A, dar eu nu pot să țin post. Nici Nelu nu ține. Și daca nici el nu ține, atunci eu cum să țin? Nu. Luni am făcut o fripturică de curcan, i-am și zis lu Nelu hai să mâncăm și noi niște carne mai ușoară, ce naiba, că a început postul.

Găsește cuvinte cu același sens opus

Cu soarele în spate ca un ghiozdan de aur, intrăm în Oficiul 45 de la Piața Miniș. Împing căruțul și cât mă așez la o coadă lungă în sinistra locație, îi zic Copilului Mare: auzi, ia uită-te tu după cercel. N-avem nicio șansă, dar uită-te, te rog.

Cu o săptămână înainte, Copilul Mic fusese cu soțul la poștă și se întorseseră fără un cercel de aur, în formă de gărgăriță. Știm cu toții că gărgărițele zboară repede, deci aveam zero speranțe să-l mai găsim.

-Ăsta adică?, se ridică într-o secundă de jos Copilul Mare.

-Daaaaa!!!!!! am țipat eu de parcă s-ar fi aruncat in Niagara fără costum de baie. Unde l-ai găsit??? Continue reading

E apă caldă. Ședință în M14

În seara asta e iar ședință în M14. Pentru că la noi ședințele sunt literatură și nu prea au de-a face cu concretul, de aceea mă și duc. Între timp am dat copie după contractul aparatamentului și după buletin, în ideea înființării asociației de locatari. Am dat și semnatură că accept să plătim 6 lei pe lună mai mult, doar să scăpăm de datorii și să ne dea apă caldă. De ieri avem apă caldă. Cobor cu tot cu soț la parter, în holul blocului, unde se țin de obicei ședințele. Nimeni. Ne uităm buimaci unde sunt afișele, poate am greșit noi ora. Nici un afiș. Rupte dușmănește. Cine vine pe scari și ne recupereaza? Idiotul. Bătăușul. De curând, drăgălașul. Pe soț îl salută voios, cu o palmă grijulie pe spate.

-Vreți la ședință?

-Da.
-Haideți după mine. E la 1. E mai cald acolo.
Mergem la 1. Idiotul, care seamană cu Petre Țuțea, poartă un fes negru îndesat pe capul cu frunte îngustă. Ne împinge generos pe holul îngust, ca de cămin Grozăvești, și închide ușa după noi fără ca el să intre. E ca băiatul de la discotecă, îi impinge pe fraieri înăuntru.
Ședința se compune din câțiva oameni. Normal, s-a dat apă caldă, acum nu îi mai intereseaza pe frații creștini. Suntem împărțiți în două rânduri: unii pe peretele stâng și alții pe cel drept, într-un clar-obscur de să-ți întinzi șevaletul și să te apuci de măzgălit. Se fumează, desigur. Culmea, de data aceasta masa de oameni e disciplinată, o ascultă pe președintă ca pe mama lor. Noroc că nu pentru mult timp. Continue reading

Nu e apă caldă. Ședință în M14

Am fost convocați la o nouă ședință de bloc jos în holul de la intrare. Anunțul a fost – pentru prima dată în seria animală – pus la vizier, pe un A3 și pictat ca la noi la școala 15, de învățătoarea Vrăcioiu: niște mâzgăleli pe fond galben și scris cu litere speciale, roșii: ședință de bloc mâine la 20.30. Din veselia culorilor ai fi zis că mâine plecăm în excursie.
M-am grăbit să mă prezint la ședință. S-a început la timp. Ca să nu ajung deus ex machina cu liftul taman în mijlocul ședinței, am venit pe scări. De pe la etajul 2 auzeam urlete, murmure, o voce care încerca să le acopere pe celelalte. Am ajuns între ei. 20 de oameni vorbind simultan și cumplit de tare. Prima ședință inițiată în acest bloc a fost parfum, liniște edenică. Acum e iad. Noua președintă este o femeie mai mică decât mine, dar cu muuult mai puternică și descurcăreață decât mine. Contabilă în forul ei interior, dar și exterior, ea le spunea uriașilor din hol, cu urlet, printre urlete, că s-ar putea rezolva problema apei calde și a căldurii, dar cu ceva sacrificii din partea noastra, că există foarte mulți rău-platnici pentru a căror dare în judecată și pedepsire ea se luptă (in timpul ei liber și e și divorțată și cu un copil de vreo 5-6 ani), dar există și nereguli la administrație, facturi în alb, etc. Că ea a chemat un avocat și au sigilat toate documentele până mâine când vine o expertiză să vadă ce s-a întâmplat. Contractul cu RADET nu mai există (!) din 2005, ea vrea redeschiderea unui contract și negocierea lui în avantajul nostru. În fine, avea femeia fapte bune în program, dar la fiecare frază începută era întreruptă de o rafală de păreri contra, de babe care nu auzeau, de tanti grase care erau principial împotrivă, de bărbați care spuneau exact ce spunea și ea, dar mult mai tare și furându-i fraza din gură, de o turmă de copii printre care și al ei care se vânturau de la stânga la dreapta în alergătură. Continue reading

Spitalul de pantofi

Cizmarul nostru e alcoolic. Așa suspectez. Nu merg des la el, dar când merg, mereu mă face să mă simt, în drum spre el, ca un elev nepregătit la examenul vieții. Lucrează în Piața Miniș, într-o gheretuță cât o ghetuță. Nu cred că s-a văruit acolo de dinainte de revoluție, ușa de termopan e doar o barieră simbolica între el și lumea din afară. Dacă te sprijini de ușă, ai anulat bariera, cizmarul intră în conexiune directă cu lumea.
Săptămâna trecută mă duc cu o pereche de pantofi ai soțului meu. Intru ezitând. Cizmarul stătea pe un scăunel cât o oliță de copil, privea în gol și se încălzea la un reșou. Stătea cocoșat, cu mâinile împreunate, uitându-se în cârlionții roșii ai reșoului, ca la un televizor. Se întoarce punând rapid pe față o mască de entuziasm.
-Ooo, dar nu se poate. Ce mai faceți? V-ați gândit să mai treceți pe la noi? Da ce atâta grabă?
Nu îmi dau seama dacă mă ceartă sau dacă e ironic.
– Păi nu am mai venit de ceva vreme, ceea ce înseamnă că mi-ați reparat bine toți pantofii, scot eu așa, din mers, o scuză și un gest de flatare.
– Înseamnă că sunt tâmpit. Dacă eram deștept, făceam treabă de mântuială, vi se rupea pingeaua în maxim o lună, veneați la mine înapoi cu pantoful, eu aș fi zis că e de vină materialul, că în ziua de azi nu se mai face ce se făcea odată și la final, toată lumea fericită. Da’ așa, eu tâmpit fiind și făcând lucrul de calitate ca pe vremuri, prezint riscul să nu mai vină oamenii pe la mine pe motiv că nu au găuri în pantofi. În fine, asta e.
-Unde nu-i cap, vai de pantofi, cum s-ar zice. Continue reading