Rica

Maria Limbutu s-a născut demult. Ca toate femeile din Măgura, până în 50 de ani nu a purtat basma, apoi a purtat basma. E o linie sigură în viața unei femei de la țară care delimitează capul liber de capul acoperit. Am citit că femeile începeau să poarte basma din momentul măritișului. Nu știu dacă regula aceasta a funcționat vreodată la Măgura sau dacă a existat, eu nu am prins-o.
Maria Limbutu se chema așa în acte. Toți o știau de Rica, iar cei mai tineri ca ea o strigau tanti Rica.
Locuia peste drum de noi, pe deal și ani de zile a fost un fel de spion, vezi să nu te vadă Rica, vezi să pui un capac pe oală când te duci la bucătărie, să nu mai vadă și Rica ce am mâncat, nu număra banii în curte, că te vede Rica și zice că învârtim banii cu lopata. Rica era undeva la jumătatea drumului spre Dumnezeu. Puțin deasupra noastră, că avea casa în deal, ea era deci ochiul atoatevăzător și mai sus, fără să dea semne că mereu vede ce am mâncat la prânz sau cât a adus poștașul pensia, Dumnezeu și sfinții. Continue reading

Luna în balon

Eram în mașină, veneam de la Măgura sâmbătă seara. Eram dărâmați după o zi caldă de lucru și era întuneric afară și o toropeală așa, la limita dintre somn și iritare. Numai la noi oboseala is so close to enervare. Și tăcând așa, copilul cu capul în palma mea sugând zgomotos din suzeta ei, soțul moțăind în față, mama zice deodată ia uitați-vă la lună. Ne uităm la lună. Unde? Cum unde, ce, sunteți chiori? Uite-o colo, mare cât o casă, aproape.

-Nu e luna, c’ești copil? a zis tata.

-Ba da, e luna. Vă spun eu că e luna, a zis mama. Nu am văzut niciodată o lună așa mare și așa aproape de pământ. Și așa roșie, a zis mama.

-Păi pentru că nu e luna, a zis tata. Continue reading

Gara de Nord

Mă duc la Buzau cu trenul de seară, sunt în gara. În mijlocul sălii de bilete sunt patru automate unde poți să îți cumperi card de călătorie fără să mai stai la coadă. Cu toate acestea, foarte puțină lume se îndreaptă către ele, mulți stau grămadă la cozi lungi. Îmi iau bilet, urmând conștiincios instrucțiunile din automat. Fericită ca un elev care a înțeles cerințele temelor, iau biletul din nișă și vreau să plec. Un băiat la vreo 27 de ani, în stânga mea, mă roagă să îl ajut.

-Bine, zic. De ce ai nevoie?
-Nu știu cum merg automatele astea.
Îi explic. Dau să plec, dar el mă roagă să stau puțin cu el, că nu merge. Am avut impresia că tocmai m-am întâlnit cu minele meu masculin. Mândră că în sfârșit ajut eu pe cineva la butoane și nu invers, l-am ajutat. Uitase să confirme că e de acord cu plata cu cardul.
-Gata, acum bagi cardul și de aici mai departe e simplu.
-Ok, mulțumesc, zice. Mă descurc.
Mă întorc să plec. În spatele meu îl aud pe băiat cum începe să țipe că îl electrocutează aparatul.
-N-are cum, mă întorc eu către el.
-Ba da, uite. Continue reading

E apă caldă. Ședință în M14

În seara asta e iar ședință în M14. Pentru că la noi ședințele sunt literatură și nu prea au de-a face cu concretul, de aceea mă și duc. Între timp am dat copie după contractul aparatamentului și după buletin, în ideea înființării asociației de locatari. Am dat și semnatură că accept să plătim 6 lei pe lună mai mult, doar să scăpăm de datorii și să ne dea apă caldă. De ieri avem apă caldă. Cobor cu tot cu soț la parter, în holul blocului, unde se țin de obicei ședințele. Nimeni. Ne uităm buimaci unde sunt afișele, poate am greșit noi ora. Nici un afiș. Rupte dușmănește. Cine vine pe scari și ne recupereaza? Idiotul. Bătăușul. De curând, drăgălașul. Pe soț îl salută voios, cu o palmă grijulie pe spate.

-Vreți la ședință?

-Da.
-Haideți după mine. E la 1. E mai cald acolo.
Mergem la 1. Idiotul, care seamană cu Petre Țuțea, poartă un fes negru îndesat pe capul cu frunte îngustă. Ne împinge generos pe holul îngust, ca de cămin Grozăvești, și închide ușa după noi fără ca el să intre. E ca băiatul de la discotecă, îi impinge pe fraieri înăuntru.
Ședința se compune din câțiva oameni. Normal, s-a dat apă caldă, acum nu îi mai intereseaza pe frații creștini. Suntem împărțiți în două rânduri: unii pe peretele stâng și alții pe cel drept, într-un clar-obscur de să-ți întinzi șevaletul și să te apuci de măzgălit. Se fumează, desigur. Culmea, de data aceasta masa de oameni e disciplinată, o ascultă pe președintă ca pe mama lor. Noroc că nu pentru mult timp. Continue reading

Nu e apă caldă. Ședință în M14

Am fost convocați la o nouă ședință de bloc jos în holul de la intrare. Anunțul a fost – pentru prima dată în seria animală – pus la vizier, pe un A3 și pictat ca la noi la școala 15, de învățătoarea Vrăcioiu: niște mâzgăleli pe fond galben și scris cu litere speciale, roșii: ședință de bloc mâine la 20.30. Din veselia culorilor ai fi zis că mâine plecăm în excursie.
M-am grăbit să mă prezint la ședință. S-a început la timp. Ca să nu ajung deus ex machina cu liftul taman în mijlocul ședinței, am venit pe scări. De pe la etajul 2 auzeam urlete, murmure, o voce care încerca să le acopere pe celelalte. Am ajuns între ei. 20 de oameni vorbind simultan și cumplit de tare. Prima ședință inițiată în acest bloc a fost parfum, liniște edenică. Acum e iad. Noua președintă este o femeie mai mică decât mine, dar cu muuult mai puternică și descurcăreață decât mine. Contabilă în forul ei interior, dar și exterior, ea le spunea uriașilor din hol, cu urlet, printre urlete, că s-ar putea rezolva problema apei calde și a căldurii, dar cu ceva sacrificii din partea noastra, că există foarte mulți rău-platnici pentru a căror dare în judecată și pedepsire ea se luptă (in timpul ei liber și e și divorțată și cu un copil de vreo 5-6 ani), dar există și nereguli la administrație, facturi în alb, etc. Că ea a chemat un avocat și au sigilat toate documentele până mâine când vine o expertiză să vadă ce s-a întâmplat. Contractul cu RADET nu mai există (!) din 2005, ea vrea redeschiderea unui contract și negocierea lui în avantajul nostru. În fine, avea femeia fapte bune în program, dar la fiecare frază începută era întreruptă de o rafală de păreri contra, de babe care nu auzeau, de tanti grase care erau principial împotrivă, de bărbați care spuneau exact ce spunea și ea, dar mult mai tare și furându-i fraza din gură, de o turmă de copii printre care și al ei care se vânturau de la stânga la dreapta în alergătură. Continue reading